S* A******** C** H****** S******* A************ J******* S** A** I********* S*** Ş* A************ S****** C****** V****** D******* F********
Recurent RECLAMANTM***** I*** S********
Intimat PARATAdmite excepţia privind prescripţia dreptului la acţiune în sens material, ridicată din oficiu, şi în consecinţă: Respinge acţiunea formulată de reclamanta SC. „Agrobanat CDC Holding” SRL., cu sediul în Caransebeş, str. Subdeal, nr. 1, jud. Caraş-Severin, reprezentată prin administrator judiciar SCP. ABA INSOLVENCY SPRL. şi administrator special Cîrpanu Valeriu Dimitrie Florentin, împotriva pârâtului M***** I*** S********. Fără cheltuieli de judecată. Definitivă. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 septembrie 2012.
Încuviinţează cererea de amânare a judecării cauzei formulată de reclamantă. Pune în vedere reclamantei să depună la dosar xerocopia contractului individual de muncă încheiat între părţi. Dispune a nu mai fi citată reclamanta. Dispune recitarea pârâtului. Amână judecarea cauzei la data de 28 septembrie 2012, faţă de cererea de amânare a judecării cauzei formulată de reclamantă, în vederea garantării dreptului la apărare, pentru ca reclamanta să depună la dosar xerocopia contractului individual de muncă încheiat între părţi şi pentru recitarea pârâtului. Reclamanta are termenul în cunoştinţă. Se citează pârâtul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 11 iulie 2012.