L**** V*******
Inculpatindreptat dispozitiv
În baza art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002 republicată, cu aplicarea art.320 indice 1 Cpp condamnă pe inculpatul L.V deţinut în Penitenciarul Aiud, la o pedeapsa de 9 luni închisoare. În baza art. 86 alin. 2 din O.U.G nr. 195/2002 rep., cu aplicarea art.320 indice 1 Cpp condamnă acelaşi inculpat la o pedeapsă de 8 luni închisoare. În baza art.36 alin.1 Cpen. constată că infracţiunile deduse judecăţii sunt concurente cu infracţiunea pentru care inculpatului i-a fost aplicată pedeapsa de 8 luni închisoare prin sentinţa penală nr.94/12.10.2011 a Judecătoriei Avrig, rămasă definitivă prin decizia penală nr.1383/06.12.2011, dosar nr.557/787/2011. În baza art.36 alin.1 cu aplicarea art.33 lit. a şi b cu aplicarea art. 34 lit. b Cpen. contopeşte pedepsele stabilite prin prezenta sentinţă (9 luni închisoare şi 8 luni închisoare) cu pedeapsa anterior aplicată de 8 luni închisoare, şi aplică pedeapsa cea mai grea de 9 luni închisoare, pe care o sporeşte cu trei luni. Inculpatul va executa pedeapsa rezultată de 1 an închisoare. În baza art. 71 alin. 2 Cod penal interzice inculpatului drepturile civile prevăzute de art. 64 lit. a, teza a-II-a, şi b Cod penal, respectiv: - dreptul de a fi ales in autorităţile publice sau in funcţii elective publice; - dreptul de a ocupa o funcţie implicând autorităţile de stat. Constată că inculpatul este arestat. În baza art.36 alin.3 Cp deduce din durata pedepsei aplicate perioada executată deja începând cu data de 09.12.2011 inclusiv până la zi. În baza art. 191 al.1 Cpp, obligă inculpatul la plata sumei de 300 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu recurs in 10 zile de la pronunţare cu Ministerul Public şi de la comunicare cu inculpatul .