T**** I***
ReclamantA***
PârâtA********** N******** A V******
PârâtD******* R******** V***** C*** Î* R************ A**
PârâtScoate cauza de pe rol şi trimite dosarul la Tribunalul Satu - Mare spre competentă soluţionare.
Incheiere finala dezinvestire 37/2013 din 05.03.2013Admite cererea de suspendare până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
Hotarare intermediara 9/2013 din 29.01.2013Pentru a se depune răspunsul la interogatoriu, amână cauza pentru data de 5 martie 2013,ora 11,00.
Incheiere de sedinta din 22.01.2013Văzând că este necesară acordarea unui termen, dată fiind cererea de amânare formulată de reprezentanta reclamantului şi pentru ca ANV să răspundă la interogatoriul comunicat reprezentantei acesteia
Văzând cererea de amânare formulată de reprezentanta reclamantului pentru studierea întâmpinărilor şi pentru a răspunde la excepţiile invocate prin întâmpinarea depusă prin fax azi 9.10.2012 în timpul şedinţei de judecată Văzând cererea de probaţiune, apreciind că probele solicitate sunt pertinente, concludente şi utile cauzei, urmează a o admite şi a face adresă către ANV pentru a comunica instanţei întregul dosar de concurs al reclamantului, inclusiv fişele individuale întocmite de membrii comisiei, respectiv către A*** pentru a comunica adresa prin care a solicitat avizul ANFP din care să rezulte data solicitării acestuia şi data primirii lui,