B****** N***
CondamnatAdmite propunerea de liberare condiţionată, formulată de Comisia de Propuneri din cadrul Penitenciarului Ploiesti privind pe condamnatul B****** N***, în prezent aflat în Penitenciarul Ploiesti, in executarea pedepsei de 5 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 174/2010, pronunţată de Tribunalul Prahova şi în consecinţă: Constată îndeplinite condiţiile disp. art.59 Cod penal şi dispune punerea în libertate condiţionată a condamnatului, căruia i se atrage atenţia asupra disp. art.61 Cod penal, privind efectele liberării condiţionate, pentru restul de pedeapsă rămasa neexecutata. In baza art 192 alin. 3 C.p.p cheltuielile judiciare avansate de stat, rămâne în sarcina de plată a acestuia. Cu recurs în termen de 3 zile de la pronunţare pentru procuror si de la comunicare pentru condamnat. Pronunţată în şedinţă publică, azi 04.12.2012.