A*** B********
Parte civilăO*** S***** I***
Inculpat InculpatS***** R**** P**** A******* - D************* P***** A***** Ş* O********* V***** C***
Parte civilă Parte civilăÎn baza art.196 C.pr.pen. admite sesizarea din oficiu de înlăturare a omisiunii vădite din sentinţa penală nr. 242/2012 din 22.06.2012 a Tribunalului Cluj, pronunţată în dosarul nr. 4008/117/2012, şi în consecinţă: Dispune înlăturarea omisiunii vădite din sentinţa penală nr. 242/2012 din 22.06.2012 a Tribunalului Cluj, pronunţată în dosarul nr. 4008/117/2011, în sensul că în baza art. 118 al. 1 lit. f Cod Penal dispune confiscarea specială de la inculpatul O*** S***** I*** a celor 500 de cartuşe, sau 100.000 ţigarete marca „Viceroy”, ridicate de la acesta la data de 06.09.2011 de către Poliţia mun. Dej – Biroul de Investigare a Fraudelor, conform procesului verbal de constatare a infracţiunii flagrante încheiat la data de 06.09.2011 şi aflat în dosarul de urmărire penală la filele 6-7. . În temeiul art.195 al.3 Cod Procedură Penală dispune ca despre încheierea de faţă să se facă menţiune la sfârşitul sentinţei corectate. În baza art.192 al.3 Cod Procedură Penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 29 iunie 2012, în lipsa părţilor.
Condamnă pe inculpatul: O.S.I (cu datele personale la dosar) În temeiul art. 2961 al. 1 lit. l din L. 571/2003, cu aplicarea art. 3201 al. 7 Cod Procedură Penală, la pedeapsa de: - 1 (un) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere în afara antrepozitului fiscal a unui număr de ţigarete peste limita legală, având aplicate timbre fiscale de provenienţă ucraineană şi nefiind marcate conform legii române. În baza art. 9 al. 1 lit. a din L. 241/2005, cu aplicarea art. 3201 al. 7 Cod Procedură Penală, la pedeapsa de: - 1 (un) an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală. În temeiul art. 33 lit. a Cod Penal constată că cele două infracţiuni au fost comise în condiţiile concursului real de fapte, iar în baza art. 34 lit. b Cod Penal aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea şi anume aceea de 1 an şi 6 luni închisoare pe care o sporeşte cu 4 luni, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa de : - 1 (un) an şi 10 (zece) luni închisoare. În baza art. 71 al. 1 şi 2 Cod Penal interzice inculpatului, de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la terminarea executării pedepsei, exercitarea dreptului prev. de art. 64 lit. a teza a II-a Cod Penal. În temeiul art.861 Cod Penal dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului, pe durata termenului de încercare prev. de art.862 Cod Penal, stabilit de instanţă la 4 ani. Conform art.863 alin.1 Cod Procedură Penală obligă inculpatul să se supună, pe durata termenului de încercare, următoarelor măsuri de supraveghere, supravegherea fiind încredinţată Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Satu Mare: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Satu Mare la datele fixate de consilierul de probaţiune, dar nu mai puţin de odată pe trimestru; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c ) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă. Conform art.359 Cod Procedură Penală atrage atenţia inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei prev. de art.864 Cod Penal. În baza art. 71 al. 5 Cod Penal pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei se suspendă şi pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului prev. de art. 64 al. 1 lit. a teza a II-a. În temeiul art. 346 al. 1 rap. la art. 14 al. 3 lit. a Cod Procedură Penală şi la art. 1349 al. 1 şi 2 Cod Civil admite acţiunea civilă a Statului Român, Ministerul Finanţelor, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Autoritatea Naţională a Vămilor - Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Cluj şi în consecinţă obligă inculpatul să plătească în favoarea părţii civile suma de 51.755 lei despăgubiri civile reprezentând accize, taxe vamale şi TVA precum şi dobânzi şi penalităţi aferente acestei sume până la data plăţii efective. În temeiul art. 191 al.1 Cod Procedură Penală obligă inculpatul să plătească în favoarea statului cheltuieli judiciare în sumă de 600 lei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare cu reprezentantul Parchetului şi inculpatul şi de la comunicare cu partea civilă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 21 iunie 2012, în lipsa părţilor
AP. 22.06.2012
cerere de amânare
cerere de amânare formulată în vederea pregătirii apărării