Dosar 40415/281/2012 din 12.12.2012

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 40415/281/2012
Data dosar:
12.12.2012
Instanta:
Judecătoria Ploiești
Departament:
Secţia Penală
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 17.05.2013 la ora 8:30

    Complet: PEN5 AP
  • Soluţionare

    Condamnă pe inculpatul LĂUDOIU ŞTEFAN, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism, având în sânge o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală, prev. de art.87 al.1 din O.U.G. 195/2002, cu aplicarea art. 3201 alin.7 C.p.p., faptă din data de 29.05.2011, la pedeapsa de 1 an închisoare. Aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii unor drepturi prev. de art.71 şi 64 lit.a şi b C.p., cu excepţia dreptului de a alege în alegerile legislative, prev. de art.64 al.1 lit.a C.p. În baza art.81 şi 82 C.pen. suspendă condiţionat executarea pedepsei pe o perioadă de 3 ani , termen de încercare. În baza art.71 al.5 C.p. suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare de mai sus. În baza art.359 C.pr.pen. atrage atenţia inculpatului asupra disp.art.83 C.pen. privind revocarea suspendării condiţionate în cazul săvârşirii unei alte infracţiuni în termenul de încercare. În baza art.191 C.pr.pen. obligă inculpatul să plătească statului 800 lei cheltuieli judiciare. Cu recurs în 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 17.05.2013.

    Hotarare 1101/2013 din 17.05.2013
  • Sedinta din data de 16.05.2013 la ora 8:30

    Complet: PEN5 AP
  • Amână cauza

    PRONUNTARE LA DATA DE 17.05.2013.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 16.05.2013
  • Sedinta din data de 13.05.2013 la ora 8:30

    Complet: PEN5 AP
  • Amână cauza

    pronunţare la data de 16.05.2013.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 13.05.2013
  • Sedinta din data de 07.05.2013 la ora 8:30

    Complet: PEN5 AP
  • Amână cauza

    pronuntare la 13.05.2013

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 07.05.2013
  • Sedinta din data de 25.04.2013 la ora 8:30

    Complet: PEN5
  • Amână cauza

    pronuntare la 07.05.2013

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.04.2013
  • Sedinta din data de 07.03.2013 la ora 8:30

    Complet: PEN5
  • Amână cauza

    termen 25.04.2013 sala 2 lipsa aparare

    Incheiere de sedinta din 07.03.2013

Flux dosar


Actualizare GRPD