P********* C* M***** - C********
InculpatCondamnă pe inculpatul PMC pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prev. şi ped. de art. 87 alin.1 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, cu aplic. art. 3201 alin. 7 Cod procedură penală la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare. Aplică dispoziţiile art. 71, 64 lit. a teza a II –a şi lit. b Cod penal. În temeiul art. 81, 82, 71 alin. 5 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale şi a pedepsei accesorii pe o durată de 2 ani şi 8 luni, atrăgând atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal care reglementează revocarea acestui beneficiu în cazul săvârşirii, cu intenţie, a unei infracţiuni în cursul termenului de încercare. Obligă inculpatul să plătească statului suma de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 160 lei reprezentând contravaloare buletin de analiză toxicologică alcoolemie nr. 1367, 1368 din 05.10.2011 se va vira în contul 50414557951 deschis la Trezoreria Botoşani pentru Spitalul Judeţean Botoşani din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din 30 aprilie 2012.