V***** A***** C******
InculpatHOTĂRÂRE/11.12.2012 În baza art.87 alin.1 din OUG nr.195/2002 modificată, raportat la art. 3201 alin. 7 teza I C.pr.pen., condamnă pe inculpatul Vîlcea Andrei - Cătălin, la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibaţie alcoolică de peste 80 g/l alcool pur. În baza art. 71 alin. 1-3 Cod penal, interzice aceluiaşi inculpat, pe durata executării pedepsei principale, drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a doua şi de art. 64 alin. 1 lit. b Cod penal. În baza art.81 alin.1 Cod penal suspendă condiţionat executarea pedepsei aplicate inculpatului prin prezenta pe o durată de 2 ani şi 8 luni, termen de încercare stabilit în condiţiile art. 82 Cod penal. În baza art. 71 alin. 5 Cod penal dispune suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale a închisorii. În baza art. 359 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului Vîlcea Andrei - Cătălin asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal, nerespectarea acestora având ca urmare revocarea suspendării condiţionate dispuse prin prezenta. În baza 189 Cod procedură penală onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, av. Trofin Manuela Beatrice, în sumă de 200 RON conform Delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie seria AV nr. 492/28.11.2012, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei. În baza art.191 alin.1 Cod procedură penală obligă pe inculpat la plata către stat a sumei de 500 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat în cauză. Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru inculpat şi pentru procuror.