D****** M***********
InculpatN********** M*******
InculpatB***** I***********
InculpatF*** I***********
InculpatA******* - A********** N******** A V****** - D******* R******** P***** A***** Ş* O********* V***** I***
Parte civilăCondamnă inculpaţii: 1.D.M.T pentru săvârşirea infracţiunilor de : -Contrabandă (introducerea sau scoaterea din ţară, prin orice mijloace, a bunurilor sau mărfurilor, prin alte locuri decât cele stabilite pentru control vamal) în formă continuată (2 acte materiale) prev. şi ped. de art. 270 alin. 1 rap. la art. 274 din Legea 86/2006 (Codul vamal) cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. penal, art. 320 indice 1 alin.7 Cod proc. pen., art. 75 lit. c, art. 74 lit. a Cod penal şi art. 76 lit. c Cod penal la pedeapsa de 1 (un) an şi 10 (zece) luni închisoare; -Colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia (faptă asimilată infracţiunii de contrabandă) – în formă continuată (3 acte materiale) prev. şi ped. de art. 270 alin. 3 rap. la art. 274 din Legea 86/2006 (Codul vamal) cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal, art. 320 indice 1 alin.7 Cod proc. pen., art. 75 lit. c, art. art. 74 lit. a Cod penal şi art. 76 lit. c Cod penal la pedeapsa de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare; -Trecere ilegală a frontierei de stat, în formă continuată (2 acte materiale), prev. şi ped. de art. 70 alin. 1 din OUG 105/2001 cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal, art. 320 indice 1 alin.7 Cod proc. pen , art. 75 alin. 1 lit. a Cod penal, art. 75 lit. c Cod penal, art. 74 lit. a Cod penal şi art. 76 lit. e teza finală Cod penal, la pedeapsa de 2.000 lei amendă, (prin schimbarea încadrării juridice din două infracţiuni de contrabandă prev. şi ped. de art. 270 alin.1 rap. la art. 274 din Legea 86/2006 (Codul vamal), cu aplicarea art. 75 lit. c Cod penal, trei infracţiuni prev. şi ped. de art. 270 alin. 3 rap. la art. 274 din Legea 86/2006 (Codul vamal) cu aplicarea art. 75 lit. c Cod penal şi două infracţiuni prev. şi ped. de art. 70 alin. 1 din OUG 105/2001 cu aplicarea art. 75 alin. 1 lit. a, art. 75 lit. c Cod penal. În baza art. 33 lit. a, art. 34 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 (un) an şi 10 (zece) luni închisoare. Interzice inculpatului, în baza art. 71 alin.2 Cod penal, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza II şi lit. b Cod penal. Deduce din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive a inculpatului de la 22.09.2011 la 26.09.2011. Suspendă condiţionat, în baza art. 81 şi art. 71 alin. final Cod penal, executarea pedepselor pe perioada de 3 ani şi 10 luni reprezentând termen de încercare potrivit art. 82 Cod penal şi pune în vedere inculpatului prevederile art. 83 Cod penal. 2.N.M. pentru săvârşirea infracţiunilor de : -Contrabandă (introducerea sau scoaterea din ţară, prin orice mijloace, a bunurilor sau mărfurilor, prin alte locuri decât cele stabilite pentru control vamal), prev. şi ped. de art. 270 alin. 1 rap. la art. 274 din Legea 86/2006 (Codul vamal) cu aplicarea 320 indice 1 alin.7 Cod proc. pen., art. 75 lit. c, art. 74 lit. a Cod penal şi art. 76 lit. c Cod penal, la pedeapsa de 9 (nouă) luni închisoare; -Colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia (faptă asimilată infracţiunii de contrabandă) prev. şi ped. de art. 270 alin. 3 rap. la art. 274 din Legea 86/2006 (Codul vamal) cu aplicarea 320 indice 1 alin.7 Cod proc. pen., art. 75 lit. c, art. 74 lit. a Cod penal şi art. 76 lit. c Cod penal ( prin schimbarea încadrării juridice din două infracţiuni prev. şi ped. de art. 270 alin. 3 rap. la art. 274 din Legea 86/2006 (Codul vamal) cu aplicarea art. 75 lit. c Cod penal), la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare; -Trecere ilegală a frontierei de stat, prev. şi ped. de art. 70 alin. 1 din OUG 105/2001 , cu aplicarea 320 indice 1 alin.7 Cod proc. pen., art. 75 lit. c, art. 75 alin. 1 lit. a C.pen, art. 74 lit. a Cod penal şi art. 76 lit. e teza finală Cod penal, la pedeapsa de 1.000 lei amendă; În baza art. 33 lit. a, art. 34 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 9 (nouă) luni închisoare. Interzice inculpatului, în baza art. 71 alin.2 Cod penal, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza II şi lit. b Cod penal. Deduce din pedeapsa aplicată perioada reţinerii inculpatului de 24 ore. Suspendă condiţionat, în baza art. 81 şi art. 71 alin. final Cod penal, executarea pedepselor pe perioada de 2 (doi) ani şi 9 (nouă) luni, reprezentând termen de încercare potrivit art. 82 Cod penal şi pune în vedere inculpatului prevederile art. 83 Cod penal. 3. B.I.L. pentru săvârşirea infracţiunilor de : -Contrabandă (introducerea sau scoaterea din ţară, prin orice mijloace, a bunurilor sau mărfurilor, prin alte locuri decât cele stabilite pentru control vamal) în formă continuată (2 acte materiale) prev. şi ped. de art. 270 alin. 1 rap. la art. 274 din Legea 86/2006 (Codul vamal) cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, art. 320 indice 1 alin.7 Cod proc. pen., art. 75 lit. c, art. 74 lit. a Cod penal şi art. 76 lit. c Cod penal) la pedeapsa de 1 (un ) an şi 4 (patru) luni închisoare; -Trecere ilegală a frontierei de stat, în formă continuată (2 acte materiale), prev. şi ped. de art. 70 alin. 1 din OUG 105/2001 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, art. 320 indice 1 alin.7 Cod proc. pen , art. 75 alin. 1 lit. a Cod penal, art. 75 lit. c Cod penal, art. 74 lit. a Cod penal şi art. 76 lit. e teza finală Cod penal la pedeapsa de 1.500 lei amendă, (prin schimbarea încadrării juridice din două infracţiuni de contrabandă prev. şi ped. de art. 270 alin. 1 rap. la art. 274 din Legea 86/2006 (Codul vamal), cu aplicarea art. 75 lit. c Cod penal, două infracţiuni prev. şi ped. de art. 270 alin. 3 rap. la art. 274 din Legea 86/2006 (Codul vamal) cu aplicarea art.75 lit. c Cod penal şi două infracţiuni prev. şi ped. de art. 70 alin. 1 din OUG 105/2001 cu aplicarea art. 75 alin. 1 lit. a, art. 75 lit. c Cod penal). În baza art. 33 lit. a, art. 34 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 (un ) an şi 4 (patru) luni închisoare. Interzice inculpatului, în baza art. 71 alin.2 Cod penal, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza II şi lit. b Cod penal. Deduce din pedeapsa aplicată perioada reţinerii inculpatului de 24 ore. Suspendă condiţionat, în baza art. 81 şi art. 71 alin. final Cod penal, executarea pedepselor pe perioada de 3 ani şi 4 luni închisoare, reprezentând termen de încercare potrivit art. 82 Cod penal şi pune în vedere inculpatului prevederile art. 83 Cod penal. 4. F.I.O. pentru săvârşirea infracţiunilor de : -Contrabandă (introducerea sau scoaterea din ţară , prin orice mijloace, a bunurilor sau mărfurilor, prin alte locuri decât cele stabilite pentru control vamal) în formă continuată (3 acte materiale) prev. şi ped. de art. 270 alin. 1 rap. la art. 274 din Legea 86/2006 (Codul vamal) cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. penal, art. 320 indice 1 alin.7 Cod proc. pen., art. 99 alin.3 Cod penal, art. 74 lit. c Cod penal şi art. 76 lit. d Cod penal la pedeapsa de 1 (un) an închisoare; -Trecere ilegală a frontierei de stat, în formă continuată (3 acte materiale), prev. şi ped. de art. 70 alin. 1 din OUG 105/2001 cu aplicarea 320 indice 1 alin.7 Cod proc. pen , art. 99 alin. 3 Cod penal, art. 75 alin. 1 lit. a, art. 74 lit. c Cod penal şi art. 76 lit. e teza finală Cod penal la pedeapsa 1.000 lei amendă, (prin schimbarea încadrării juridice din trei infracţiuni de contrabandă prev. şi ped. de art. 270 alin. 1 rap. la art. 274 din Legea 86/2006 (Codul vamal), cu aplicarea art. 99 alin. 3 Cod penal, trei infracţiuni prev. şi ped. de art. 270 alin. 3 rap. la art. 274 din Legea 86/2006 (Codul vamal) cu aplicarea art. 99 alin. 3 Cod penal şi trei infracţiuni prev. şi ped. de art. 70 alin. 1 din OUG 105/2001 cu aplicarea art. 75 alin. 1 lit. a, art. 99 alin. 3 Cod penal). În baza art. 33 lit. a, art. 34 lit. d Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 (un) an închisoare. Interzice inculpatului, în baza art. 71 alin.2 Cod penal, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza II şi lit. b Cod penal. În baza art. 83 Cod penal revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 8 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1198 din 03.12.2009 a Judecătoriei Dorohoi şi dispune executarea în întregime a acestei pedepse , cumulând-o cu pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare aplicată prin prezenta sentinţă, în total inculpatul urmând să execute pedeapsa de 1 (un) an şi 8 (opt) luni închisoare. Deduce din pedeapsa aplicată perioada reţinerii inculpatului de 24 ore. Suspendă condiţionat, în baza art. 81 şi art. 71 alin. final Cod penal, executarea pedepselor pe perioada de 3 ani , reprezentând termen de încercare potrivit art. 110 Cod penal şi pune în vedere inculpatului prevederile art. 83 Cod penal. Obligă în solidar inculpaţii D.M.T.,N.M.,F.I.O. şi partea responsabilă civilmente F.M. să plătească părţii civile –Autoritatea Naţională a Vămilor cu sediul în Municipiul Bucureşti, str. Matei Millo nr. 13, Sector 1, prin Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Iaşi, cu sediul în Municipiul Iaşi, B-dul Nicolae Iorga nr. 10 C, jud. Iaşi, suma de 10.610,75 lei, reprezentând prejudiciul cauzat bugetului de stat, prin infracţiunile săvârşite la data de 06.07.2011, din care 1230 lei-reprezentând valoarea în vamă, 708,5 lei - reprezentând taxe vamale, 6.618,5 lei - reprezentând accize şi 2.053,75 lei - T.V.A. la care se adaugă dobânzi şi /sau majorări de întârziere, precum şi penalităţi de întârziere datorate potrivit art. 120 şi următoarele din Codul de procedură fiscală, calculate de la data săvârşirii faptei şi până la momentul efectuării plăţii. Obligă în solidar inculpaţii D.M.T., B.I.L., N.M., F.I.O. şi partea responsabilă civilmente F.M.să plătească părţii civile –Autoritatea Naţională a Vămilor cu sediul în Municipiul Bucureşti, str. Matei Millo nr. 13, Sector 1, prin Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Iaşi, cu sediul în Municipiul Iaşi, B-dul Nicolae Iorga nr. 10 C, jud. Iaşi, suma de 31.832,25 lei, reprezentând prejudiciul cauzat bugetului de stat, prin infracţiunile săvârşite la data de 16.09.2011, din care 3690 lei-reprezentând valoarea în vamă, 2125,5 lei - reprezentând taxe vamale, 19855,5 lei - reprezentând accize şi 6161,25 lei - T.V.A. la care se adaugă dobânzi şi /sau majorări de întârziere, precum şi penalităţi de întârziere datorate potrivit art. 120 şi următoarele din Codul de procedură fiscală, calculate de la data săvârşirii faptei şi până la momentul efectuării plăţii. Obligă în solidar inculpaţii D.M.T., B.I.L., F.I.O. şi partea responsabilă civilmente F.M. să plătească părţii civile –Autoritatea Naţională a Vămilor cu sediul în Municipiul Bucureşti, str. Matei Millo nr. 13, Sector 1, prin Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Iaşi, cu sediul în Municipiul Iaşi, B-dul Nicolae Iorga nr. 10 C, jud. Iaşi, suma de 37.205 lei, reprezentând prejudiciul cauzat bugetului de stat, prin infracţiunile săvârşite la data de 21.09.2011, din care 2.674 lei - reprezentând taxe vamale, 26.432 lei - reprezentând accize şi 8.099 lei - T.V.A. la care se adaugă dobânzi şi /sau majorări de întârziere, precum şi penalităţi de întârziere datorate potrivit art. 120 şi următoarele din Codul de procedură fiscală, calculate de la data săvârşirii faptei şi până la momentul efectuării plăţii. Menţine măsura sechestrului asigurator asupra imobilului situat în municipiul Fălticeni, jud. Suceava, proprietatea inculpatului D.M.T. , instituită prin Ordonanţa din 25.01.2012 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Dorohoi. Confiscă de la inculpatul D.M.T. 500 pachete cu ţigări marca Doina cu timbru de acciză Rep. Moldova şi 3.500 pachete cu ţigări marca Viceroy cu timbru de acciză Rep. Ucraina aflate în Camera de Corpuri delicte a I.P.J. Botoşani, potrivit dovezii de primire Seria AB nr. 0051929 din 13.10.2011. Obligă inculpatul F.I.O.în solidar cu partea responsabilă civilmente F.M.să plătească statului suma de 900 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, inculpatul N.M.să plătească statului suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare şi inculpaţii D.M.T.şi B.I.L. şi să plătească statului câte 900 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare ,din care onorariile pentru asistenţa juridică acordată din oficiu, în faza de urmărire penală, în sumă de 400 lei pentru avocat P.C. din cadrul Baroului de Avocaţi Botoşani-Biroul Dorohoi, în sumă de 400 lei pentru avocat L.D. din cadrul Baroului de Avocaţi Botoşani , în sumă de 400 lei pentru avocat B.L. şi onorariile pentru asistenţa juridică acordată din oficiu, în faza de judecată, , în sumă de 300 lei pentru avocat F.M.din cadrul Baroului de Avocaţi Botoşani-Biroul Dorohoi, în sumă de 300 lei pentru avocat F.V. din cadrul Baroului de Avocaţi Botoşani-Biroul Dorohoi, în sumă de 300 lei pentru avocat L.T. din cadrul Baroului de Avocaţi Botoşani-Biroul Dorohoi, în sumă de 300 lei pentru avocat A.W.A.din cadrul Baroului de Avocaţi Botoşani-Biroul Dorohoi , se vor achita din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru inculpaţii N.M. şi F.I.O. şi de la comunicare pentru celelalte părţi. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 aprilie 2o13.
Hotarare 387/2013 din 16.04.2013Amână pronunţarea hot. la data de 16 aprilie 2o13. Pronunţată în şedinţă publică.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 09.04.2013Amână pronunţarea hot. la data de o9 aprilie 2o13. Pronunţată în şedinţă publică.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 02.04.2013Amână pronunţarea hot. la data de o2 aprilie 2o13. Pronunţată în şedinţă publică.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.03.2013Repne cauza pe rol în vederea punerii în discuţie a schimbării încadrării juridice. Acordă termen de judecată la data de 26 martie 2013 pentru când se vor cita părţile şi se va comunica părţii civile o copie de pe rechizitoriu. Pronunţată în şedinţă publică.
Incheiere de sedinta din 26.02.2013Amână pronunţarea hotărârii la data de 26 februarie 2013. Pronunţată în şedinţă publică.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.02.2013s-a acordat termen pentru a se cita inculpatul N********** M******* în comuna Mihăileni, sat Vlădeni, jud. Botoşani.
Incheiere de sedinta din 29.01.2013Amână judecarea cauzei la solicitarea inculpatului D.M.T. pentru angajarea unui apărător.