C******** C*******
Inculpat RecurentÎn baza art. 87 al. 1 – OUG. nr. 195/2002 republ. condamnă pe inculpatul C******** C*******, la pedeapsa de 2 (două) luni închisoare, cu aplicarea art. 74 al. 1 lit. a, c, al. 2 - art. 76 lit. d Cod penal. Interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza II, lit. b Cod penal în condiţiile prevăzute de art. 71 Cod penal. În baza art. 81 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate şi fixează termen de încercare de 2 ani şi 2 luni, conform art. 82 Cod penal. În baza art. 359 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal privind condiţiile revocării suspendării condiţionate a executării pedepsei. În baza art. 71 al. 5 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei accesorii aplicate pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale. În baza art. 191 Cod procedură penală obligă inculpatul C******** C******* la plata către stat a sumei de 400 lei cheltuieli judiciare avansate în cursul urmăririi penale şi al judecăţii. Cu recurs în 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 18.12.2012.
acordă termen la 18 decembrie 2012 pt. administrare probe
admite solicitarea inculpatului şi acordă termen la 27.11.2012 în vederea angajării de apărător