P********* S****
Apelant InculpatP********* M******
Apelant InculpatA*********** I*******
Intimat Parte civilăP******* O******* F*************
Intimat Parte vătămatăI************ T********* D* M****
Intimat Parte vătămatăDecis266/08.10.2012/În temeiul art.379 pct.2 lit.a din Codul de procedură penală, admite apelurile declarate de inculpaţii P********* S**** şi PODGOREANU MARIANA împotriva Sentinţei penale nr.125/F din data de 20 aprilie 2012, pronunţată de Tribunalul Ialomiţa în Dosarul nr.4112/98/2011. Desfiinţează, în parte, sentinţa penală apelată şi, în fond, rejudecând: I. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare, aplicată inculpatului P********* S**** prin sentinţa penală apelată, în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor. În temeiul art.334 din Codul de procedură penală, schimbă încadrarea juridică din infracţiunile de tentativă la evaziune fiscală şi fals în declaraţii, prevăzute de art.20 din Codul penal rap. la art.8 alin.1 din Legea nr.241/2005 şi respectiv de art.292 din Codul penal, în infracţiunea de tentativă la evaziune fiscală, prevăzută de art.20 din Codul penal rap. la art.8 alin.1 din Legea nr.241/2005. 1. În temeiul art.26 din Codul penal rap. la art.9 alin.1 lit.c din Legea nr.241/2005 în ref. la art.3201 alin.7 din Codul de procedură penală cu aplic. art.75 alin.1 lit.a şi art.74 alin.1 lit.a rap. la art.76 alin.1 lit.d şi art.80 alin.2 din Codul penal, condamnă pe inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală. 2. În temeiul art.20 din Codul penal rap. la art.8 alin.1 din Legea nr.241/2005 în ref. la art.3201 alin.7 din Codul de procedură penală cu aplic. art.74 alin.1 lit.a rap. la art.76 alin.1 lit.d din Codul penal, condamnă pe inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la evaziune fiscală. 3. În temeiul art.143 alin.2 lit.a din Legea nr.85/2006 în ref. la art.3201 alin.7 din Codul de procedură penală cu aplic. art.75 alin.1 lit.a şi art.74 alin.1 lit.a rap. la art.76 alin.1 lit.e teza I şi art.80 alin.2 din Codul penal, condamnă pe inculpat la pedeapsa de 3 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de bancrută frauduloasă. 4. În temeiul art.272 alin.1 pct.2 din Legea nr.31/1990 în ref. la art.3201 alin.7 din Codul de procedură penală cu aplic. art.74 alin.1 lit.a rap. la art.76 alin.1 lit.e teza I din Codul penal, condamnă pe inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz contra intereselor societăţii. 5. În temeiul art.43 din Legea nr.82/1991 în ref. la art.3201 alin.7 din Codul de procedură penală cu aplic. art.75 alin.1 lit.a şi art.74 alin.1 lit.a rap. la art.76 alin.1 lit.e teza I şi art.80 alin.2 din Codul penal, condamnă pe inculpat la pedeapsa de 3 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual în acte contabile. 6. În temeiul art.290 cu aplic. art.41 alin.2 din Codul penal în ref. la art.3201 alin.7 din Codul de procedură penală cu aplic. art.75 alin.1 lit.a şi art.74 alin.1 lit.a rap. la art.76 alin.1 lit.e teza a II-a şi art.80 alin.2 din Codul penal, condamnă pe inculpat la pedeapsa de 1.000 lei amendă penală, pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată. 7. În temeiul art.291 teza a II-a cu aplic. art.41 alin.2 din Codul penal în ref. la art.3201 alin.7 din Codul de procedură penală cu aplic. art.74 alin.1 lit.a rap. la art.76 alin.1 lit.e teza a II-a din Codul penal, condamnă pe inculpat la pedeapsa de 1.000 lei amendă penală, pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals, în formă continuată. În temeiul art.33 lit.a rap. la art.34 alin.1 lit.e din Codul penal, contopeşte pedepsele astfel stabilite şi aplică inculpatului pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare. Menţine aplicarea dispoziţiilor art.81 din Codul penal cu privire la pedeapsa rezultantă, în sensul suspendării condiţionate a executării acesteia pe un termen de încercare de 3 ani, stabilit conform art.82 din Codul penal. II. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare, aplicată inculpatei P********* M****** prin sentinţa penală apelată, în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor. 1. În temeiul art.9 alin.1 lit.c din Legea nr.241/2005 în ref. la art.3201 alin.7 din Codul de procedură penală cu aplic. art.75 alin.1 lit.a şi art.74 alin.1 lit.a rap. la art.76 alin.1 lit.d şi art.80 alin.2 din Codul penal, condamnă pe inculpată la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală. 2. În temeiul art.26 comb. cu art.20 din Codul penal rap. la art.8 alin.1 din Legea nr.241/2005 în ref. la art.3201 alin.7 din Codul de procedură penală cu aplic. art.74 alin.1 lit.a rap. la art.76 alin.1 lit.d din Codul penal, condamnă pe inculpată la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la tentativă la evaziune fiscală. 3. În temeiul art.26 din Codul penal rap. la art.143 alin.2 lit.a din Legea nr.85/2006 în ref. la art.3201 alin.7 din Codul de procedură penală cu aplic. art.75 alin.1 lit.a şi art.74 alin.1 lit.a rap. la art.76 alin.1 lit.e teza I şi art.80 alin.2 din Codul penal, condamnă pe inculpată la pedeapsa de 3 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la bancrută frauduloasă. 4. În temeiul art.272 alin.1 pct.2 din Legea nr.31/1990 în ref. la art.3201 alin.7 din Codul de procedură penală cu aplic. art.74 alin.1 lit.a rap. la art.76 alin.1 lit.e teza I din Codul penal, condamnă pe inculpată la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz contra intereselor societăţii. 5. În temeiul art.43 din Legea nr.82/1991 în ref. la art.3201 alin.7 din Codul de procedură penală cu aplic. art.75 alin.1 lit.a şi art.74 alin.1 lit.a rap. la art.76 alin.1 lit.e teza I şi art.80 alin.2 din Codul penal, condamnă pe inculpată la pedeapsa de 3 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual în acte contabile. 6. În temeiul art.290 cu aplic. art.41 alin.2 din Codul penal în ref. la art.3201 alin.7 din Codul de procedură penală cu aplic. art.75 alin.1 lit.a şi art.74 alin.1 lit.a rap. la art.76 alin.1 lit.e teza a II-a şi art.80 alin.2 din Codul penal, condamnă pe inculpată la pedeapsa de 1.000 lei amendă penală, pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată. 7. În temeiul art.291 teza a II-a din Codul penal în ref. la art.3201 alin.7 din Codul de procedură penală cu aplic. art.74 alin.1 lit.a rap. la art.76 alin.1 lit.e teza a II-a din Codul penal, condamnă pe inculpată la pedeapsa de 500 lei amendă penală, pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals. În temeiul art.33 lit.a rap. la art.34 alin.1 lit.e din Codul penal, contopeşte pedepsele astfel stabilite şi aplică inculpatei pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare. Menţine aplicarea dispoziţiilor art.81 din Codul penal cu privire la pedeapsa rezultantă, în sensul suspendării condiţionate a executării acesteia pe un termen de încercare de 3 ani, stabilit conform art.82 din Codul penal. În temeiul art.118 alin.1 lit.e din Codul penal, confiscă de la fiecare dintre cei doi inculpaţi suma de câte 15.237,6 lei. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate. În temeiul art.192 alin.3 din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru inculpaţii apelanţi. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 08 octombrie 2012.
Amână pronunţarea la data de 8.10.2012.
Amână pronunţarea la data de 1.10.2012.
administrarea probelor propuse