P******** D* P* L**** J********** T*****
RecurentA***** R***
Recurent InculpatF****** I*****
Recurent Parte vătămatăA**** G*****
Intimat Parte responsabilă civilmenteÎn baza art.217 al.1 Cp cu aplicarea art.41 al.2 Cp, condamnă pe inculpatul A***** R*** la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere. Face aplicarea disp.art.71 rap.la art.64 al.1 lit.a teza a II-a şi lit.b Cp. Potrivit art.81 Cp şi art.71 al.5 Cp, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate şi a executării pedepsei accesorii pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 3 luni, conf.art.82 Cp.Potrivit art.359 Cpr.pen., atrage atenţia inculpatului asupra disp.art.83 Cp. Admite în parte acţiunea civilă promovată de partea vătămată F****** I***** şi, în consecinţă, obligă pe inculpatul A***** R***, în solidar cu partea responsabilă civilmente A**** G*****, să plătească acesteia suma de 15.000 lei reprezentând despăgubiri materiale. În baza art.191 al.1 C.p.p, obligă inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente A**** G*****, să plătească statului suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Cu drept de recurs.
Acordă termen la 18 05 2012 pentru lipsa cazierului,sens în care se va reveni cu adresă către IPJ Galaţi
Pentru a se depune fişa de cazier actualizată, acordă termen de judecată la 04.05.2012.
acordă termen la 20.04.2012 la cererea inculpatului şi a părţii vătămate pentru angajarea unor apărători.
Respinge ca nefondată cererea de abţinere.Fără cale de atac.
Admite cererea de abţinere.Dispune ca rejudecarea dosarului să se facă de către un alt complet de judecată desemnat aleatoriu.