A**** M***** C*******
Recurent InculpatK**** I**** E****
Intimat Parte civilăCondamnă pe inculpatul ANTAL MARIUS - CRISTIAN la: - 2(doi) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prevăzută şi pedepsită de art. 86 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată , (comisă la data de 13.05.2011). - 3(trei) ani şi 6( şase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la lipsire de libertate în mod ilegal , prevăzută şi pedepsită de art. 20 Cod penal , raportat la art. 189 alin.2 Cod penal , (comisă la data de 13.05.2011). În baza art. 36 alin. 1 Cod penal, art. 33 lit. a şi art. 34 lit. b Cod penal, contopeşte pedepsele de 2 ani închisoare şi de 3 ani şi 6 luni închisoare stabilite prin prezenta sentinţă, cu pedeapsa rezultantă de 4 închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 58/13.09.2011 a Judecătoriei Gurahonţ ,definitivă prin decizia penală nr. 73/R/19.01.2012 a Curţii de Apel Timişoara şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 4(patru) ani închisoare, pe care o va executa în final. Menţine interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a ,teza II şi lit. b Cod penal, pe durata şi în condiţiile prevăzute de art.71 alin. 2 Cod penal. În baza art. 36 alin. 3 şi art. 88 Cod penal , constată că în baza sentinţei penale menţionate mai sus, inculpatul a executat, incluzând şi timpul arestării preventive în cauza ce a format obiectul dosarului nr.658/238/2011 soluţionat prin sentinţa penală nr. 58/13.09.2011 a Judecătoriei Gurahonţ , perioada de la de la 04.06.2011 la 20.08.2012, şi deduce această perioadă din durata pedepsei de 4 ani închisoare aplicată inculpatului prin prezenta sentinţă. Anulează mandatul de executare a pedepsei închisorii emis de Judecătoria Gurahonţ pe numele inculpatului în dosarul nr. 658/238/2011 în baza sentinţei penale nr. 58/13.09.2011 , şi dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii, conform prezentei sentinţe. Obligă pe inculpat la plata sumei de 5000 lei către partea civilă KONCZ IULIA-ERIKA, cu titlu de daune morale . În baza art. 191 alin.1 Cod procedură penală, obligă pe inculpat la plata sumei de 300 lei , cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. În baza art. 193 alin.1 Cod procedură penală, obligă pe inculpat la plata sumei de 1000 lei , către partea civilă ,cu titlu de cheltuieli de judecată.
Amânat pronunţarea la data de 20.08.2012.
În vederea audierii părţii vătămate .
Faţă de lipsa apărătorului părţii vătămate şi cererea transmisă de acesta .
În vederea administrării probaţiunii testimoniale.
Faţă de cererea apărătorului inculpatului de amânare a cauzei în vederea pregătirii apărării .
Pentru transferarea inculpatului din Penitenciarul Timişoara în Penitenciarul Bârcea Mare