M********* M***** I****
InculpatÎn baza art. 87 alin. 5 din OUG 195/2002, cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a din codul penal şi a art. 320/1 alin. 7 din codul de procedură penală condamnă inculpatul Moţăţăianu Marius-Ionuţ, fiul lui Petre-Cristian şi Viorica, cetăţean român, studii superioare, necăsătorit, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii de refuz de a se supune recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei la pedeapsa de un an închisoare. În baza art. 81-83 din codul penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata de 3 de la rămânerea definitivă a hotărârii şi atrage atenţia inculpatului cu privire la revocarea suspendării condiţionate în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în termenul de 3 ani. În baza art. 71, 64 lit. a, teza a 2-a şi lit. b din codul penal interzice inculpatului dreptul de a fi ales în autorităţile publice şi funcţii elective şi de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat. În baza art. 71 alin. 5 din codul penal suspendă executarea interdicţiei pe durata termenului de încercare. Obligă inculpatul la 300 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din 31 ianuarie 2013.
Hotarare 29/2013 din 31.01.2013