Dosar 4158/104/2011* din 18.06.2012

drepturi băneşti


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 4158/104/2011*
Data dosar:
18.06.2012
Instanta:
Tribunalul Olt
Departament:
Secţia I Civilă
Obiect:
drepturi băneşti
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 01.11.2012 la ora 09:00

    Complet: CLM4
  • Admis fond în parte

    sentinţa nr . 2433 Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor I************ Ş***** A* J******** O**, Consiliul Local al Valeni şi Primarul Comunei Valeni - Instituţia Primarului. Respinge acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâţii I************ Ş***** A* J******** O**, Consiliul Local al Comunei Valeni şi Primarul Comunei Valeni - Instituţia Primarului, ca fiind îndreptată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă. Admite în parte acţiunea formulată de Sindicatul Învăţământului Preuniversitar Olt în calitate de reprezentant legal al reclamanţilor, în contradictoriu cu pârâtul Liceul Valeni. Obligă pârâtul la reîncadrarea reclamanţilor începând cu data de 01.01.2010, sau cu momentul angajării la unitatea de învăţământ pârâtă potrivit dispoziţiilor Legii nr. 330/2009, privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, luând în considerare salariile de bază aferente lunii decembrie 2009, rezultate din aplicarea legii 221/2008, respectiv la reîncadrarea începând cu data de 01.01.2011, sau cu momentul angajării la unitatea de învăţământ pârâtă potrivit dispoziţiilor Legii nr. 284 şi 285/2010, privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, luând în considerare salariul de bază aferent lunii decembrie 2010, rezultat şi din aplicarea legii 221/2008. Obligă pârâtul la calculul şi plata diferenţelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008, pentru perioada 01.01.2010 sau de la data angajării la unitatea de învăţământ pârâtă pentru reclamanţii angajaţi ulterior acestei date – până la 13.05.2011, în raport cu perioada de timp lucrată în cadrul unităţii de învăţământ, actualizate în funcţie de coeficientul de inflaţie la data efectivă a plăţii. Definitivă. Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

  • Sedinta din data de 06.09.2012 la ora 09:00

    Complet: CLM4
  • 242 NCPC/155-1 CPC

    Încheiere - În baza art. 242 pct. 2 cpciv dispune suspendarea cauzei . Cu recurs .

    Incheiere suspendare din 06.09.2012

Flux dosar


Actualizare GRPD