G******* A***** - D******
ReclamantI********* N******* D* H********** T*************
PârâtC****** D* T********* S******* B********
PârâtAdmite în parte acţiunea. Obligă pârâta Centrul de Transfuzie Sanguină al Municipiului Bucureşti la plata în favoarea reclamantei a sumei de 2037 lei, reprezentând diferenţe nete de drepturi salariale aferente perioadei 01.11.2011 – 01.12.2014, încasate în minus de reclamantă faţă de drepturile salariale încasate de salariaţii aflaţi în situaţie comparabilă în acelaşi interval de timp. Obligă pârâta Centrul de Transfuzie Sanguină al Municipiului Bucureşti la plata contribuţiilor şi impozitelor datorate în condiţiile legii, aferente drepturilor salariale legal cuvenite reclamantei pentru perioada 01.11.2011 – 01.12.2014. Anulează decizia nr. 97/29.10.2013 emisă de Centrul de Transfuzie Sanguină al Municipiului Bucureşti şi fişa fostului din 10.02.2014. Respinge restul pretenţiilor, ca neîntemeiate. Cu apel în 10 zile de la comunicare, care se va depune la Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a. Pronunţată în şedinţă publică, azi 05.05.2015
Hotarare 4459/2015 din 05.05.2015Amână pronunţarea la data de 05.05.2015. Pronunţată în şedinţă publică, azi 04.05.2015.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 04.05.2015Amână pronunţarea la data de 04.05.2015. Pronunţată în şedinţă publică azi, 20.04.2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.04.2015Amână cauza pentru a se lua cunoştinţă de răspunsul la obiecţiuni.
Incheiere de sedinta din 23.02.2015Amână cauza pentru a se răspunde la obiecţiunile formulate la raportul de expertiză.
Incheiere de sedinta din 26.01.2015pentru a se lua la cunoştinţă de raportul de expertiză
Incheiere de sedinta din 15.12.2014lipsa raportului de expertiză
Incheiere de sedinta din 20.10.2014administrarea probelor propuse
Incheiere de sedinta din 22.09.2014administrarea probelor propuse.
Incheiere de sedinta din 30.06.2014administrarea probelor propuse
Incheiere de sedinta din 02.06.2014Pentru a se lua cunoştinţă de întâmpinare
Incheiere de sedinta din 05.05.2014Pentru a se lua cunoştinţă de înscrisurile depuse la dosar, precum si în vederea depunerii de înscrisuri.
Incheiere de sedinta din 10.03.2014lipsă procedură
Incheiere de sedinta din 13.01.2014