G******** E****
Recurent ReclamantP********** C*****
Recurent PârâtAdmite în parte acţiunea. Dispune ieşirea părţilor din indiviziune prin omologarea raportului de expertiză întocmit de expert ing. Drăguţ Ionel în varianta C şi atribuie acestora loturile propuse de expert. Obligă pârâtul la 3200 lei cheltuieli de judecată către reclamantă, după compensare. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 03 septembrie 2012.
Acordă termen la 03 septembrie 2012, pentru ca părţile în proces să ia cunoştinţă de cuprinsul completării raportului de expertiză, lucrare ce a fost depusă la dosar sub termenul prevăzut de lege. Pune în vedere părţilor ca, în situaţia în care înţeleg să formuleze obiecţiuni la raportului de expertiză, să le depună în scris la dosar anterior termenului de judecată stabilit. Pronunţată în şedinţa publică de la 02 iulie 2012.
Se emite adresă către expert pentru a comunica dacă cu privire la terenuri s-a strecurat o eroare de evaluare, iar în caz afirmativ să rectifice această eroare şi, în consecinţă, să procedeze la reevaluarea terenurilor supuse partajării. Se va solicita de asemenea expertului să întocmească alte două variante de lotizare în care părţilor să le fie atribuite pe rând terenurile în integralitatea lor, astfel încât să poată fi redusă sulta. Acordă termen la 02 iulie 2012, pentru ca pârâtul să ia cunoştinţă de cuprinsul lucrărilor de expertiză şi pentru a avea posibilitatea de a formula obiecţiuni. Pronunţată în şedinţa publică de la 18 iunie 2012.
Amână judecarea cauzei la 18 iunie 2012, pentru lipsa lucrărilor de expertiză. Se revine cu adresă către expert Dăguţ Ionel şi expert Romanescu Doiniţa pentru a întocmi rapoartele de expertiză, urmând să răspundă obiectivelor stabilite de instanţă la termenul anterior. Pronunţată în şedinţa publică de la 28 mai 2012.
Amână judecarea cauzei la 28 mai 2012, pentru lipsa lucrărilor de expertiză. Se revine cu adresă către expert Dăguţ Ionel şi expert Romanescu Doiniţa pentru a întocmi rapoartele de expertiză, urmând să răspundă obiectivelor stabilite de instanţă la termenul anterior. Ia act de susţinerile reclamantei în sensul că este de acord să achite onorariile stabilite iniţial în sarcina pârâtului, pentru experţii Drăguţ Ionel şi Romanescu Doiniţa Amână judecarea cauzei la 28 mai 2012, pentru când părţile cunosc termenul. Pronunţată în şedinţa publică de la 23 aprilie 2012.
Amână judecarea cauzei la 30 aprilie 2012, pentru lipsa lucrărilor de expertiză. Se revine cu adresă către expert Dăguţ Ionel şi expert Romanescu Doiniţa pentru a întocmi rapoartele de expertiză, urmând să răspundă obiectivelor stabilite de instanţă la termenul anterior. Se revine cu adresă către pârâtul Purchinescu Cornel pentru a i se comunica că are obligaţia de a achita onorariul pentru expert Drăguţ Ionel şi expert Romanescu Doiniţa, cu atenţionarea că se va lua măsura suspendării cauzei în situaţie neachitării onorariilor pentru experţi. Amână judecarea cauzei la 30 aprilie 2012, pentru când părţile cunosc termenul. Pronunţată în şedinţa publică de la 26 martie 2012.
Dispune efectuarea unei expertize în specialitatea topografie şi unei expertize contabile, sens în care numeşte, prin tragerea la sorţi de pe lista întocmită şi comunicată de către biroul local de expertiză, expert în specialitatea topografie pe ing. Drăguţ Ionel şi expert contabil pe Romanescu Doiniţaşi având în vedere că suma de 1000 lei a fost reţinută în încheierea de admitere în principiu ca reprezentând pasiv succesoral, cheltuieli făcute de reclamantă cu înmormântarea defunctei Purnichescu Tamara. Stabileşte onorariu pentru expert Drăguţ Ionel în sumă de 700 lei şi pentru expert contabil Romanescu Doiniţa în sumă de 300 lei, ambele în sarcina pârâtului P********** C*****. Se emitea adresă către expert Drăguţ Ionel pentru a efectua expertiza care are ca obiective identificarea şi evaluarea tuturor terenurilor ce se solicită a se partaja prin acţiunea introductivă şi întocmirea variantele de lotizare finală, având în vedere evaluările celorlalte bunuri, aşa cum au fost reţinute în expertizele Buta Viorel şi Romanescu Doiniţa. Se emite adresă către expert contabil Romanescu Doiniţa pentru a efectua expertiza care are ca obiective evaluarea certificatelor de trezorerie menţionate în acţiunea introductivă şi cele 200 acţiuni la SC Peco. Se emite adresă către pârâtul Purchinescu Cornel pentru a i se comunica că are obligaţia de a achita onorariul stabilit în sarcina sa pentru expert Drăguţ Ionel şi expert Romanescu Doiniţa. Amână judecarea cauzei la 26 martie 2012, pentru când părţile cunosc termenul. Pronunţată în şedinţa publică de la 27 Februarie 2012.
Acordă termen la data de 27.02.2012, la Completul C7 civil, în vederea constituirii legale a completului de judecată. Se va cita reclamanta G******** E****, iar potrivit art. 153 (1) c.pr.civ., pârâtul P********** C***** nu va mai fi citat, întrucât a semnat personal dovada de îndeplinire a procedurii de citare, prezumându-se că are termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică de la 30 Ianuarie 2012.
Admite cererea de abţinere a doamnei magistrat Georgeta Olteanu. Ia act de abţinerea doamnei magistrat Olteanu Georgeta de la judecarea cauzei ce face obiectul dosarului civil nr. 4191/205/2010*. Dată în Camera de consiliu şi pronunţată în şedinţa publică de la 26 Ianuarie 2012.