N****** C*****
Reclamant ReclamantS**** C***** C******* C* D*** P******** A***
Pârât PârâtRespinge excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, ca fiind neîntemeiată. Admite cererea. Obligă pârâtul să se prezinte cu toate documentele necesare la autoritatea competentă - Direcţia regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, pentru a proceda la transcrierea pe numele său a autovehiculului cumpărat de la reclamant, iar în caz contrar, autoritatea competentă, în baza cererii reclamantului, va efectua transcrierea transmiterii dreptului de proprietate asupra autovehiculului şi radierea acestuia din evidenţa reclamantului. Obligă pârâtul să plătească reclamantului cheltuieli de judecată, reprezentând valoarea taxei judiciare de timbru achitată şi contravaloarea timbrului judiciar aplicat. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Respinge declaraţia de abţinere, formulată de d-nul judecător FLORIN LUPAŞCU, de la soluţionarea cauzei care face obiectul dosarului nr. 4197/320/2010*, al Judecătoriei Tîrgu Mureş. Restituirea dosarului nr. 4197/320/2010* al Judecătoriei Tg. Mureş, la completul la care a fost repartizat aleatoriu al cărui preşedinte este d-nul judecător Florin Lupaşcu, respectiv C.18.