S***** I*****
Inculpat RecurentAdmite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui şi în consecinţă: În temeiul dispoziţiilor art. 155 şi următoarele Cod procedură penală prelungeşte durata măsurii arestării preventive a inculpatului S***** I*****, fără antecedente penale, arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 39/U din 17.09.2012 emis de Tribunalul Vaslui în baza încheierii nr. 30 din 17.09.2012 pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat, prev. de art. 20 raportat la art. 174 alin. 1 cu referire 175 alin. 1 lit. i) Cod penal, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data 15.11.2012 şi până la 14.12.2012, inclusiv. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, inclusiv suma de 100 lei reprezentând onorariu pentru apărătorul desemnat din oficiu care se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de recurs în termen de 24 ore de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 09 noiembrie 2012, ora 09:00.