N****** M*****
Recurent InculpatÎn baza art.385 indice 15 punct 2 lit. d C.pr.p. Admite recursul declarat de inculpatul N****** M***** impotriva incheierii pronuntate la data de 28.09.2012 de Judecatoria Olteniţa in dosarul penal nr. 4239/269/2012 pe care o casează, în parte si rejudecând pe fond: În temeiul art.160 indice 8a C.p.p. admite cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul N****** M*****. În temeiul art.160 indice 2 al.3 şi 3 indice 1 C.p.p.. pe durata acestei măsuri inculpatul este obligat să respecte următoarele obligaţii: -sa nu depăşească limita teritorială a României decât în condiţiile stabilite de instanţă; -să se prezinte la organul de urmarire penala sau după caz la instanta de judecata ori de câte ori este chemat; -sa nu isi schimbe locuinta fara incuviintarea instanţei; -să se prezinte la organul de poliţie în a cărui rază locuieşte, conform programului de supraveghere întocmit de acest organ sau ori de câte ori este chemat; -sa nu detina, sa nu foloseasca si sa nu poarte nicio categorie de arme ; -sa nu se apropie şi să nu ia legătura cu ceilalţi inculpaţi, părţile vătămate, martori, direct sau indirect; Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.160 al.3 indice 2 şi al.3 C.p.p. privind revocarea liberării provizorie sub control judiciar, în caz de încălcare cu rea credinţă a măsurii dispuse sau a obligaţiilor stabilite în sarcina sa. Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului N****** M***** de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 93/UP/07.09.2012, emis de Judecătoria Olteniţa, dacă nu este arestat sau reţinut în altă cauză. Se vor efectua cuvenitele comunicări conform art.160 indice 8a al.4 şi 5 C.p.p. Menţine celelalte dispoziţii ale încheierii recurate. Cheltuielile judiciare rămân in sarcina statului. Definitivă. Pronunţată in şedinţa publica de la 02 Octombrie 2012.
Hotarare 163/2012 din 02.10.2012