Dosar 4243/110/2009** din 04.10.2012

ordonanţă preşedinţială


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 4243/110/2009**
Data dosar:
04.10.2012
Instanta:
Tribunalul Bacău
Departament:
Secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal
Obiect:
ordonanţă preşedinţială
Categorie:
Faliment
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 16.12.2020 la ora 09:00

    Complet: CF1
  • Admis

    În temeiul art. 129 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, închide procedura falimentului împotriva debitoarei S.C. S.R.L., înregistrată la ORC de pe lângă Tribunalul Bacău, sub nr. , CUI . Dispune radierea debitoarei din Registrul Comerţului. În temeiul art. 136 din Legea 85/2006 privind procedura insolvenţei, descarcă lichidatorul judiciar Insolvexpert SPRL de orice îndatoriri şi responsabilităţi. În temeiul art. 135 din Legea 85/2006 privind procedura insolvenţei, dispune notificarea prezentei hotărâri către DGRFP Iaşi – AJFP Bacău, ORC de pe lângă Tribunalul Bacău sau altor registre pentru efectuarea menţiunilor din oficiu şi publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă. Executorie. Cu drept de recurs în 7 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a fi depusă la Tribunalul Bacău Secţia a II-a Civilă şi de Contencios Administrativ şi Fiscal. Pronunţată în şedinţă publică, azi 16.12.2020.

    Hotarare 644/2020 din 16.12.2020
  • Sedinta din data de 09.12.2020 la ora 09:00

    Complet: CF1
  • Amână pronunţarea

    În baza art. 123 alin. 4 din HCSM 1375/2015 prin raportare la prevederile art. 22 alin. 1 lit. c din HCSM nr. 325/2005 amână pronunţarea pentru data de 16.12.2020 pronunţarea hotărârii urmând a se face prin punerea la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, cu precizarea că soluţia va fi publicată şi pe portalul instanţelor de judecată, www.portal.just.ro. Pronunţată în şedinţă publică, azi 09.12.2020.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.12.2020
  • Sedinta din data de 11.11.2020 la ora 09:00

    Complet: CF1
  • Amână cauza

    Acordă termen la 09.12.2020 ora 9.00 pentru când se vor cita părţile cu menţiunea că se va pune în discuţie închiderea procedurii

    Incheiere de sedinta din 11.11.2020
  • Sedinta din data de 30.09.2020 la ora 09:00

    Complet: CF1
  • Amână cauza

    Acordă termen la 11.11.2020 ora 9.00 pentru când se vor cita părţile cu men?iunea închiderii procedurii de faliment

    Incheiere de sedinta din 30.09.2020
  • Sedinta din data de 27.05.2020 la ora 10:00

    Complet: CF1
  • Amână cauza

    Acordă termen la 30.09.2020 ora 9.00 pentru a se întocmi raportul final şi planul de distribuire, se vor cita părţile cu men?iunea că se va pune în discuţie închiderea procedurii

    Incheiere de sedinta din 27.05.2020
  • Sedinta din data de 25.03.2020 la ora 09:00

    Complet: CF1
  • Amână cauza

    Vă informăm că potrivit dispoziţiilor art. 42 alin. 6 din Decretul privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României nr. 195 din 16 martie 2020, „în temeiul prezentului decret, judecarea proceselor civile, altele decât cele prevăzute la alin. (1) se suspendă de plin drept pe durata stării de urgen?ă instituite prin acesta, fără a fi necesară efectuarea vreunui act de procedură în acest scop”, în perioada 16 martie – 16 aprilie urmând a se soluţiona numai cauzele de urgenţă deosebită stabilite prin Hotărârea Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Bacău nr. 12 din 18 martie 2020, respectiv următoarele cauze din materia falimentului: suspendarea executării silite, poprire asigurătorie, sechestru asigurător, sechestru judiciar, ordonanţele preşedinţiale având ca obiect măsuri care justifică urgenţa deosebită în contextul declarării stării de urgenţă, măsuri asigurătorii, categorii de cereri (conflict negativ de competenţă, îndreptare eroare materială, ajutor public judiciar, reexaminare ajutor public judiciar, reexaminare taxă de timbru judiciar, reexaminare anulare acţiune introductivă, abţinere şi recuzare) care se judecă fără citarea părţilor formulate strict în cauzele enumerate anterior, cauze a căror suspendare ar fi de natură să cauzeze reclamantului o pagubă iminentă, însemnată şi care nu s-ar putea repara ori a cărei reparare ar fi dificilă în viitor, cauzele generate de aplicarea măsurilor prevăzute de Decretul 195/2020 al Preşedintelui României, prezenta cauză neîncadrându-se în această categorie. Vă informăm că potrivit dispoziţiilor art. 42 alin. 8 din Decretul privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României nr. 195 din 16 martie 2020, „după încetarea stării de urgen?ă, judecarea proceselor prevăzute la alin. (6) se reia din oficiu. În termen de 10 zile de la încetarea stării de urgen?ă, instan?a de judecată va lua măsuri pentru fixarea termenelor de judecată ?i citarea păr?ilor” dispoziţii în aplicarea cărora instanţa, în 10 zile de la încetarea stării de urgenţă, va lua măsuri pentru fixarea unui nou termen de judecată şi citarea părţilor.

  • Sedinta din data de 15.01.2020 la ora 09:00

    Complet: CF1
  • Amână cauza

    Acordă termen la 25.03.2020 pentru valorificarea bunurilor

    Incheiere de sedinta din 15.01.2020
  • Sedinta din data de 11.09.2019 la ora 09:00

    Complet: CF1
  • Amână cauza

    Acordă termen la 02.10.2019, ora 9.00, complet CF 1, pentru întomcirea raportului de evaluare

    Incheiere de sedinta din 11.09.2019
  • Sedinta din data de 03.04.2019 la ora 09:00

    Complet: CF1
  • Amână cauza

    Acordă termen la 11.09.2019 pentru continuarea procedurii şi valorificarea bunurilor

    Incheiere de sedinta din 03.04.2019
  • Sedinta din data de 30.01.2019 la ora 09:00

    Complet: CF1
  • Amână cauza

    Pentru a se emite adresă către VENETO BANCA SPA pentru a comunica care este poziţia creditoarei faţă de valorificarea bunurilor din dosar

    Incheiere de sedinta din 30.01.2019
  • Sedinta din data de 26.09.2018 la ora 09:00

    Complet: CF1
  • Amână cauza

    Pentru continuarea procedurii.

    Incheiere de sedinta din 26.09.2018
  • Sedinta din data de 09.05.2018 la ora 09:00

    Complet: CF1
  • Amână cauza

    Pentru continuarea procedurii

    Incheiere de sedinta din 09.05.2018
  • Sedinta din data de 07.02.2018 la ora 09:00

    Complet: CF1
  • Încheiere

    pentru continuarea procedurii

    Incheiere de sedinta din 07.02.2018
  • Sedinta din data de 19.10.2017 la ora 09:00

    Complet: CF1
  • Încheiere

    pentru continuarea procedurii acordă termen la 07.02.2018, ora 09,C.F.1

    Incheiere de sedinta din 19.10.2017
  • Sedinta din data de 24.05.2017 la ora 09:00

    Complet: CF1
  • Amână cauza

    pentru continuarea procedurii

    Incheiere de sedinta din 24.05.2017
  • Sedinta din data de 08.02.2017 la ora 09:00

    Complet: CF1
  • Încheiere

    pentru continuarea procedurii.

    Incheiere de sedinta din 08.02.2017
  • Sedinta din data de 05.10.2016 la ora 09:00

    Complet: CF1
  • Încheiere

    pentru continuarea procedurii.

    Incheiere de sedinta din 05.10.2016
  • Sedinta din data de 22.06.2016 la ora 09:00

    Complet: CF1
  • Încheiere

    pentru continuarea procedurii.

    Incheiere de sedinta din 22.06.2016
  • Sedinta din data de 06.04.2016 la ora 09:00

    Complet: CF1
  • Încheiere

    pentru continuarea procedurii.

    Incheiere de sedinta din 06.04.2016
  • Sedinta din data de 06.01.2016 la ora 09:00

    Complet: CF1
  • Încheiere

    pentru continuarea procedurii

    Incheiere de sedinta din 06.01.2016
  • Sedinta din data de 02.09.2015 la ora 09:00

    Complet: CF1
  • Încheiere

    pentru continuarea procedurii.

    Incheiere de sedinta din 02.09.2015
  • Sedinta din data de 22.04.2015 la ora 09:00

    Complet: CF1
  • Amână cauza
    Incheiere de sedinta din 22.04.2015
  • Sedinta din data de 14.01.2015 la ora 09:00

    Complet: CF1
  • Amână cauza
    Incheiere de sedinta din 14.01.2015
  • Sedinta din data de 01.10.2014 la ora 09:00

    Complet: CF1
  • Amână cauza
    Incheiere de sedinta din 01.10.2014
  • Sedinta din data de 21.05.2014 la ora 09:00

    Complet: CF1
  • Amână cauza
    Incheiere de sedinta din 21.05.2014
  • Sedinta din data de 26.02.2014 la ora 09:00

    Complet: CF1
  • Amână cauza
    Incheiere de sedinta din 26.02.2014
  • Sedinta din data de 15.01.2014 la ora 09:00

    Complet: CF1
  • Încheiere

    temen pentru continuarea procedurii.

    Incheiere de sedinta din 15.01.2014
  • Sedinta din data de 25.09.2013 la ora 09:00

    Complet: CF1
  • Amână cauza

    T 15.01.2014 CF1 ora 9

    Incheiere de sedinta din 25.09.2013
  • Sedinta din data de 24.04.2013 la ora 09:00

    Complet: CF1
  • Amână cauza
    Incheiere de sedinta din 24.04.2013
  • Sedinta din data de 16.01.2013 la ora 09:00

    Complet: CF1
  • Amână cauza

Flux dosar


Actualizare GRPD