S*** C******* V******
InculpatÎn baza art. 1602 Cod procedură penală admite cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul S*** C******* V******. Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului S*** C******* V******, de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 176/UP/26.07.2012 emis de Tribunalul Bucureşti, Secţia a I-a Penală, în dosarul nr. 29327/3/2012, după rămânerea definitivă a prezentei încheieri, dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză. În baza art. 1602 alin. 3 Cod procedură penală, pe durata liberării provizorii sub control judiciar inculpatul se va supune următoarelor obligaţii: a) să nu depăşească limita teritorială a localităţii de domiciliu, respectiv mun. Bucureşti decât în condiţiile fixate de instanţă; b) să se prezinte la organele de urmărire penală şi la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; c) să se prezinte la organul de poliţie din localitatea de domiciliu conform programului de supraveghere întocmit de acesta sau ori de câte ori este chemat; d) să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei; e) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme. În baza art. 1602 alin. 31 Cod procedură penală, inculpatul S*** C******* V****** va respecta următoarele obligaţii: a) să nu ia legătura direct sau indirect şi să nu se apropie de martori, de învinuiţi şi de ceilalţi inculpaţi. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 16010 Cod procedură penală, în sensul că, în cazul încălcării cu rea-credinţă a măsurilor sau obligaţiilor sus-menţionate, se va lua faţă de acesta măsura arestării preventive. În baza art. 1602 al. 4 Cod procedură penală, despre măsura luată faţă de inculpat vor fi înştiinţate organele prevăzute de art. 145 alin. 21 Cod procedură penală, după rămânerea definitivă a prezentei încheieri. În baza art. 192 al. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de recurs în termen de 24 de ore. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 05.12.2012, orele 15.30.
Incheiere finala dezinvestire din 05.12.2012