Dosar 4267/314/2012 din 30.05.2012

furtul (art.208 C.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 4267/314/2012
Data dosar:
30.05.2012
Instanta:
Judecătoria Suceava
Departament:
.
Obiect:
furtul (art.208 C.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 01.08.2012 la ora 8:30

    Complet: C. Penal vacanta
  • Condamnare

    În temeiul art. 208 alin.1 rap. la art. 209 alin. 1 lit. a şi i Cod penal, cu aplicarea art. 75 alin. 1 lit. c şi art.37 alin. 1 lit. b Cod penal şi art.3201 alin.7 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul O***** N****** C****, cu antecedente penale, aflat în prezent în Penitenciarul Botoşani, la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. În temeiul art.71 Cod penal, interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza II şi lit.b Cod penal, pe durata executării pedepsei principale. În temeiul art. 33 lit.a Cod penal, constată că infracţiunea din prezenta cauză este concurentă cu infracţiunea pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 308/28.05.2012, pronunţată de Judecătoria Suceava în dosarul nr. 9826/314/2011, definitivă prin decizia penală nr. 700/16.07.2012 a Curţii de Apel Suceava. În temeiul art. 33 lit.a şi art. 34 alin.1 lit. b Cod penal, contopeşte pedeapsa stabilită în prezenta cauză cu pedeapsa definitivă de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 308/28.05.2012, pronunţată de Judecătoria Suceava în dosarul nr. 9826/314/2011, definitivă prin decizia penală nr. 700/16.07.2012 a Curţii de Apel Suceava, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare. În temeiul art.71 Cod penal, interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza II şi lit.b Cod penal, pe durata executării pedepsei principale. În temeiul art. 88 şi art. 36 alin.1 şi alin. 3 Cod penal, deduce din durata pedepsei rezultante durata reţinerii şi a arestării preventive de la data de 11.05.2012 la zi. În temeiul art. 350 Cod procedură penală, menţine măsura arestării preventive luată faţă de inculpat prin Încheierea nr. 26/11.05.2012 pronunţată de Judecătoria Suceava în dosarul nr. 3809/314/2012. Anulează mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 382/2012 din 16.07.2012 emis în baza sentinţei penale nr. 308/28.05.2012, pronunţată de Judecătoria Suceava în dosarul nr. 9826/314/2011, definitivă prin decizia penală nr. 700/16.07.2012 a Curţii de Apel Suceava şi dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii potrivit dispoziţiilor prezentei sentinţe, la rămânerea definitivă a acesteia. În temeiul art. 118 alin. 1 lit. e Cod penal, confiscă de la inculpat suma de 390,2 lei obţinută prin săvârşirea faptei. În temeiul art. 38 rap. la art. 33 alin.1 lit. a Cod procedură penală, disjunge acţiunea penală privindu-l pe inculpatul minor C******** I*** G*******, urmând a fi constituit un dosar distinct având ca obiect soluţionarea acestei acţiuni. În temeiul art.3201 alin.5 Cod procedură penală, disjunge acţiunea civilă formulată de partea civilă S.C. CONBUCOVINA S.A. Suceava, urmând a fi constituit un dosar distinct având ca obiect soluţionarea acestei acţiuni civile în contradictoriu cu inculpaţii O***** N****** C**** şi C******** I*** G*******. În temeiul art.189 şi art.191 alin.1 şi alin.2 Cod procedură penală, obligă pe inculpatul O***** N****** C**** la plata sumei de 1.400 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 500 lei pentru faza de urmărire penală şi suma de 900 lei pentru faza de judecată, din care suma de 300 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, av. Grădinaru Aida, potrivit delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 1722/07.06.2012, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei în contul Baroului Suceava. Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru inculpat. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 01.08.2012.

  • Sedinta din data de 25.06.2012 la ora 8:30

    Complet: C2 Old
  • Amână cauza

    În temeiul art. 4 rap. la art. 2 alin. 1 lit. b din Protocolul privind stabilirea onorariilor pentru avocaţii care acordă asistenţă juridică în materie penală, dispune avansarea sumei de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, din faza de urmărire penală, al inculpatului C******** I*** G*******, av. Dăscălescu Dan, potrivit delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 1569/22.05.2012, din fondul Ministerului Public în contul Baroului Suceava, precum şi a sumei de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, din faza de urmărire penală, al inculpatului O***** N****** C****, av. Ghertner Mariana, potrivit delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 1426/11.05.2012, din fondul Ministerului Public în contul Baroului Suceava. Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 1 august 2012 – Complet penal vacanţă, pentru când: - se citează inculpatul O***** N****** C**** la Penitenciarul Botoşani; - se citează inculpatul C******** I*** G*******, cu mandat de aducere; - partea civilă are termen în cunoştinţă; - se citează partea responsabilă civilmente C******** V***** I**; - partea responsabilă civilmente Cuţitariu Maria şi participantul S******** D* P********* D* P* L**** T********* S****** au termen în cunoştinţă; - se va emite adresă către Compartimentul executări penale din cadrul Judecătoriei Tulcea, astfel cum s-a menţionat. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 25 iunie 2012.

  • Sedinta din data de 06.06.2012 la ora 8:30

    Complet: C2 Old
  • Amână cauza

    În temeiul art.3001 alin.1 raportat la art.160 Cod procedură penală, constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luată prin Încheierea nr.26/11.05.2012, pronunţată de Judecătoria Suceava în dosarul nr. 3809/314/2012, faţă de inculpatul OANCEA NICOLAE CEZA, în prezent aflat în arestul I.P.J. Suceava, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a şi i Cp, cu aplicarea art. 75 alin. 1 lit. c şi art. 37 alin. 1 lit. b Cod penal. În temeiul art.3001 alin.3 Cod procedură penală, menţine măsura arestării preventive luată faţă de inculpatul O***** N****** C****. Respinge ca neîntemeiate cererea de revocare a măsurii arestării preventive, precum şi cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, formulate de inculpat. În temeiul art.192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu av. Ianoş Adriana, potrivit delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 1701/05.06.2012, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei în contul Baroului Suceava. În temeiul art.3001 alin.3 raportat la art.159 alin.11 Cod procedură penală, măsurile dispuse se comunică administraţiei locului de deţinere care este obligată să le aducă la cunoştinţă inculpatului. Cu drept de recurs în termen de 24 ore de la comunicare pentru inculpat şi de la pronunţare pentru procuror. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 06.06.2012, ora 13:45.

Flux dosar


Actualizare GRPD