C******** G****** F*****
InculpatU***** F***** D*****
InculpatP****** D***** M****
Parte civilăP****** C****** L**********
Reprezentant legalU***** M******
Parte responsabilă civilmenteDOS 4282 / 197 / 2012 H O T Ă R Ă Ş T E, I. În baza art 211 alin 1, alin 2 lit c, alin 2/1 lit a C.penal, cu aplicarea art 99 şi urm C.penal şi art 320/1 alin 7 C.pr.pen condamnă inculpatul U F D, ov, domiciliat în localitatea , fără antecedente penale, la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, faţă de partea vătămată Pădeanu Dragoş Mihai. În baza art 71 alin 2 C.penal interzice inculpatului drepturile prev. de art 64 lit a teza a II a, b C.penal pe durata prev de art 71 C.penal. În baza art. 110 C.pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 5 ani, compus din durata pedepsei aplicate de 4 ani la care se adaugă un interval de un an. În baza art. 110/1 alin. 1 C.pen., pe durata termenului de încercare, până la data când condamnatul va împlini vârsta de 18 ani, va încredinţa supravegherea acestuia Serviciului de probaţiune de pe lângă Tribunalul Braşov, iar inculpatul, în baza art 103 alin 3 C.penal, va avea următoarele obligaţii: 1.să nu frecventeze localuri unde se practică jocuri de noroc, 2.să nu intre în legătură cu inculpatul C******** G****** F*****, 3.să presteze 50 de ore de muncă în folosul comunităţii sub supravegherea Serviciului de probaţiune de pe lângă Tribunalul Braşov, iar după împlinirea vârstei de 18 ani condamnatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere din partea Serviciului de probaţiune de pe lângă Tribunalul Braşov şi va avea următoarele obligaţii: a) se va prezenta la fiecare convocare la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Braşov; b) va anunţa în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) va comunica şi va justifica schimbarea locului de muncă; d) va comunica informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă; e) va participa la programe de consiliere sub supravegherea Serviciului de probaţiune de pe lângă Tribunalul Braşov, f) va desfăşura 50 de ore de muncă în folosul comunităţii sub supravegherea Serviciului de probaţiune de pe lângă Tribunalul Braşov; Atrage atentia inculpatului asupra prevederilor art 86/4 C.penal, privind revocarea suspendării sub supraveghere. În baza art 71 alin 5 C.penal pe durata suspendarii sub supraveghere a executării pedepsei aplicate se suspendă şi executarea pedepsei accesorii. Constată că inculpatul Urzică Florin Daniel a fost reţinut şi arestat preventiv în perioada 09.02.2012 – 13.02.2012. II. În baza art 211 alin 1, alin 2 lit c, alin 2/1 lit a C.penal, cu aplicarea art 75 lit c C.penal, art 74 alin 1 lit a,b,c C.penal, art 76 lit b C.penal şi art 320/1 alin 7 C.pr.pen condamnă inculpatul CG F, , fără antecedente penale, la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, faţă de partea vătămată Pădeanu Dragoş Mihai. În baza art 71 alin 2 C.penal interzice inculpatului drepturile prev. de art 64 lit a teza a II a, b C.penal pe durata prev de art 71 C.penal. În baza art. 86/1 C.pr.pen dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 5 ani, conform art 86/2 C.penal. În baza art 86/3 alin 1 şi 3 C.penal inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere şi obligaţii: a) se va prezenta la fiecare convocare la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Braşov; b) va anunţa în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) va comunica şi va justifica schimbarea locului de muncă; d) va comunica informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă; e) va participa la programe de consiliere sub supravegherea Serviciului de probaţiune de pe lângă Tribunalul Braşov; Atrage atentia inculpatului asupra prevederilor art 86/4 C.penal, privind revocarea suspendării sub supraveghere. În baza art 71 alin 5 C.penal pe durata suspendarii sub supraveghere a executării pedepsei aplicate se suspendă şi executarea pedepsei accesorii. Constată că inculpatul C******** G****** F***** a fost reţinut şi arestat preventiv în perioada 08.02.2012 – 27.02.2012. În baza art 350 alin 1,4 C.pr.pen revocă măsura obligării de a nu părăsi ţara, dispusă prin încheierea din data de 22.02.2012 a Judecătoriei Braşov, definitivă prin decizia penală nr 10/R/27.02.2012 a Tribunalului pentru Minori şi Familie Braşov. În baza art 346 C.pr.pen constată că partea vătămată Pădeanu Dragoş Mihai, prin reprezentant legal, nu are pretenţii civile în cauză. În baza art 118 lit e C.penal dispune confiscarea sumei de 110 lei de la inculpaţii C******** G****** F***** şi Urzică Florin Daniel. În baza art.191 alin.1,2 Cpp obligă inculpaţii C******** G****** F***** şi Urzică Florin Daniel să plătească fiecare suma de câte 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, în acestea fiind incluse şi cheltuielile judiciare reprezentând onorarii apărători oficiu, conform art 189 alin 1 C.pr.pen. Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunţare cu inculpaţii C******** G****** F***** şi Urzică Florin Daniel şi de la comunicare cu partea vătămată. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17.10.2012. Preşedinte
amana pronunţarea la 17.10.2012
amana cauza la 03.10.2012, lipsa asistenta juridica pentru inculpatul C.G.
amana cauza la 05.09.2012., admite cererea de amânare
amana cauza la 06.06.2012, administrare probe
amana cuza la 02.05.2012, lipsa asistenta juridica
În baza art. 139 alin. 1 Cod procedură penală raportat la art. 145/1 Cod procedură penală, înlocuieşte măsura arestării preventive a inculpatului: - CG F (, ) deţinut în baza mandatului de arestare preventivă nr 15/09.02.2012 emis de Judecătoria Braşov cu măsura obligării de a nu părăsi ţara, decât cu încuviinţarea Judecătoriei Braşov. În baza art. 145 alin. 1/1 şi alin. 1/2 Cod procedură penală, pe durata măsurii obligării de a nu părăsi ţara, stabileşte în sarcina inculpatului următoarele obligaţii a.. să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte este chemat; b. să se prezinte la Poliţia Hălchiu, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; c. să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea Judecătoriei Braşov; d. să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme; e. să nu se apropie de partea vătămată P D M şi martorii H M, C C, B M şi T A. Atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurilor sau a obligaţiilor stabilite, se va lua faţă de acesta măsura arestării preventive. În baza art 145 alin 2/1 C.pr.pen, după rămânerea definitivă a prezentei incheieri, o copie a acesteia se comunică inculpatului, secţiei de poliţie în a cărei rază teritorială locuieste inculpatul, jandarmeriei, poliţiei comunitare, organelor competente să elibereze paşaportul, organelor de frontieră. După rămânerea definitivă a prezentei încheieri, dispune punerea în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat in alta cauza.