C********* M*****
Recurent InculpatM***** M******
Recurent Inculpat„În baza art. 385 15 alin.1 lit.b C.p.p., Respinge recursul declarat de inculpatul C********* M***** împotriva încheierii pronunţate la data de 24.09.2012 de Judecătoria Olteniţa în dosarul penal nr. 4291/269/2012 . Admite recursul declarat de inculpatul M***** M****** împotriva aceleiaşi încheieri, pe care o casează, în parte, şi rejudecând pe fond , în temeiul art. 160 8 a C.p.p. admite cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul M***** M****** , fiul lui Ion şi Zmaranda, născut la 02.10.1982 în mun.Bucureşti, sector 2, domiciliat în comuna Frumuşani, sat Frumuşani, jud.Călăraşi, CNP *********0092. În baza art. 160 2 alin. 2 şi 3 1 C.p.p. pe durata acestei măsuri inculpatul este obligat să respecte următoarele obligaţii : - să nu depăşească limita teritorială a judeţului Călăraşi decât în condiţiile stabilire de instanţă; - să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; - să nu schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei; - să se prezinte la organul de poliţie în a cărei rază locuieşte, conform programului de supraveghere întocmit sau ori de câte ori este chemat; - să nu deţină, să nu folosească si să nu poarte vreo categorie de arme; - să nu se apropie şi să nu ia legătura cu ceilalţi inculpaţi, părţi vătămate , membrii familiei acestora şi martorii, direct sau indirect. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.160 alin 3 2 si alin 3 C.p.p. privind revocarea liberării provizorii sub control judiciar, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii dispuse sau a obligaţiilor stabilite în sarcina sa. Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului M***** M******, dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză, de sub puterea mandatului nr. 94/UP/07.09.2012, emis de Judecătoria Olteniţa. Se vor efectua cuvenitele comunicări conform art. 160 8 alin.4 şi 5 C.p.p. Obligă pe inculpatul C********* M***** către stat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 100 lei, reprezintă onorariu apărător oficiu, sumă ce se va avansa din fondurile M.J. Cheltuielile judiciare privind pe inculpatul M***** M****** rămân în sarcina statului inclusiv onorariul apărător oficiu. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică. ”