P******** I**** D*****
InculpatP******** I**** D*****
InculpatÎn baza art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002, cu aplicarea art.74 alin.1 lit a şi art 76 alin 1 lit d din C. pen., condamnă inculpatul Pădureanu Ionuţ-Daniel, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, la pedeapsa de 10 luni închisoare. În baza art 81 C.pen. dispune suspendarea conditionata a executarii pedepsei . Aplică art 82 C pen. şi atrage atentia inculpatului asupra consecintelor prev.de art 83 C.pen. Sentinţă cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare pentru inculpat şi de la pronunţare pentru procuror. Pronunţată în şedinţa publică din 27 iunie 2012.
pentru lipsa martorilor
pentru citarea martorilor dinprimul ciclu procesual
Dispune citarea inculpatului , prin afisarea citatiei la sediul Consiliului Local Băilesti, în a cărui rază teritorială s-a săvârşit infractiunea şi la domiciliul mentionat în cuprinsul rechizitoriului
pentru lipsa inculpatului
pentru citarea inculpatului cu mandat de aducere
pentru repetarea procedurii de citare cu inculpatul.
Termen în vederea repartizării aleatorii a cauzei avînd în vedere cererea de abţinere formulată de titularul completului de judecată C6.