D***** V******
ReclamantŞ***** C* C****** I***** "******* I***** B*** M***
PârâtSC 1363: Admite cererea formulată de reclamanta D. V., în contradictoriu cu pârâta Ş. c. I-VIII „N. I.” B. M., şi, în conse¬cin¬ţ¬ă: Obligă pe pârâta Ş. c. I-VIII „N. I.” B. M. să calculeze salariul reclamantei începând de la data de 01.01.2010 şi până la 01.06.2010 utilizând coeficientul de multiplicare 1,000 cu valoarea de 400,00 lei în con¬formitate cu prevederile Legii 330/2009 şi a O.U.G. 1/2010, coroborate cu pre¬vederile Legii 221/2008 de a¬pro¬bare cu modificări a O.G. 15/2008 şi să-i plătească diferenţele de drepturi salariale nea¬cor¬da¬te, reprezentând diferenţa din¬tre drepturile salariale cu¬ve¬nite potrivit acestei dispoziţii şi cele efectiv încasate, actualizate în funcţie de coeficientul de in¬flaţie până la data efectivă a plăţii. Definitivă. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 17.09.2012.