T**** M****
InculpatR O M Â N I A JUDECĂTORIA TULCEA DOSAR 4329/327/2012 HOT. 29.11.2012 În baza art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, cu aplicarea art. 320^1 alin. 1 şi 7 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul T**** M****, la o pedeapsă de 8 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere. În baza art. 71 alin. 2 Cod penal şi art. 3 din Protocolul nr. 1 adiţional CEDO, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a şi b) Cod penal de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, cu aplicarea art. 320^1 alin. 1 şi 7 Cod procedură penală, condamnă pe T**** M****, la o pedeapsă de 8 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică peste limita legală. În baza art. 71 alin. 2 Cod penal şi art. 3 din Protocolul nr. 1 adiţional CEDO, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a şi b) Cod penal de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 alin. 1 lit. b) Cod penal, contopeşte pedeapsa de 8 luni închisoare cu pedeapsa de 8 luni închisoare, aplicate inculpatului T**** M**** prin prezenta hotărâre, în pedeapsa cea mai grea de 8 luni închisoare. În baza art. 71 alin. 2 Cod penal şi art. 3 din Protocolul nr. 1 adiţional CEDO, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a şi b) Cod penal de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale rezultante. În baza art. 81 alin. 1 Cod penal suspendă condiţionat executarea pedepsei principale rezultante pe o perioadă de 2 ani şi 8 luni, termen de încercare stabilit în condiţiile art. 82 alin. 1 Cod penal. În baza art. 71 alin. 5 Cod penal suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale rezultante. În baza art. 359 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 şi 84 Cod penal, a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. În baza art. 191 alin. 1 Cod procedură penală obligă pe inculpat la plata sumei de 520 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat. Onorariul apărătorului din oficiu, avocat Gudu Cecilia, în cuantum de 200 lei, va fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei şi se va vira către Baroul de Avocaţi Tulcea, în baza delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 1425/31.08.2012. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru părţile prezente şi de la comunicare pentru părţile lipsă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29.11.2012. Preşedinte,
amână pronunţarea la 29.11.2012. pronunţată în şedinţa publică din 22.11.2012.