B*** V*****
PetentI************ J******* D********* S****** - P*** R***********
IntimatRespinge plângerea contravenţională formulată de petentul B*** V***** împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria JO nr. 0451673 din data de 22.12.2011 în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Suceava, ca neîntemeiată. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 09.03.2012.
Încuviinţează pentru părţi proba cu înscrisurile aflate la dosar. Încuviinţează pentru petent proba testimonială cu Rusu Bogdan Teodor, care va fi citat din sat Stroieşti, com. Stroieşti, jud. Suceava, cu menţiunea că în caz de neprezentare se va proceda la amendarea sa. Amână judecarea cauzei la data de 09.03.2012, pentru când petentul primeşte termen în cunoştinţă, se va cita intimatul şi se vor administra probe. Pronunţata în şedinţa publică, azi, 17.02.2012.