T***** D*****
InculpatT***** D******
Reprezentant legalT***** V*******
Reprezentant legalS******** D* P********* D* P* L**** T********* D***
IntimatN***** N******
Parte civilăÎn baza art. 208 alin. 1 , 209 alin. 1 lit. g şi i C.p., cu aplicarea art.99 şi următoarele C.p. şi art. 320 indice 1 C.p.p. Condamnă inculpatul T***** D***** , la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. În baza art. 83 C.p. raportat la art. 110 indice 1 alin. 12C.p. Revocă suspendarea executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului prin s.p. nr. 22/09.12.2011 pronunţată de Judecătoria Filiaşi în dosarul nr. 1355/230/2011. Dispune ca inculpatul să execute această pedeapsă care nu se contopeşte cu pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin prezenta sentinţă, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 2 ani închisoare. În baza art. 88 C.p., Deduce din pedeapsa ce urmează a fi executată durata reţinerii şi arestării preventive cuprinsă în perioada 22.09.2011 - 18.11.2011, inclusiv şi respectiv de la 16.03.2012 la zi. În baza art. 71 alin. 1 C.p. raportat la Decizia nr. LI /2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Interzice inculpatului pe durata executării pedepsei drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a-II-a şi art. 64 alin. 1 lit. b C.p. În baza art. 350 C.p.p. Menţine măsura arestării preventive a inculpatului, dispusă prin încheierea din 16.03.2012 pronunţată de Judecătoria Filiaşi în dosarul nr. 375/230/2012. În baza art.14 şi 346 C.p.p., Admite acţiunea civilă formulată de partea civilă N***** N******. Obligă inculpatul la plata sumei de 2000 lei cu titlu de despăgubiri către partea civilă N***** N****** În baza art. 191 alin. 1 C.p.p. Obligă inculpatul la plata sumei de 600 lei cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 200 lei reprezintă onorariul avocatului desemnat din oficiu Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru părţile prezente şi de la comunicare pentru cele lipsă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 Mai 2012.
Amână pronunţarea cauzei la data de 24 Mai 2012
În baza art. 300 indice 2 raportat la art. 160 indice h alin. 3 din Codul de procedură penală, Menţine măsura arestării preventive a inculpatului T***** D*****, în prezent aflat în cadrul Penitenciarului de Minori şi Tineri Craiova, măsură dispusă faţă de inculpat prin încheierea din data de 16 martie 2012, pronunţată de Judecătoria Filiaşi în dosarul nr. 375/230/2012 (mandat de arestare preventivă numărul 12/16.03.2012). Referitor la fondul cauzei, instanţa va dispune revenirea cu adresă către S******** D* P********* D* P* L**** T********* D***, pentru a înainta la dosar referatul de evaluare a inculpatului Cu drept de recurs în termen de 24 de ore de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 02 Mai 2012, ora 10,50
În vederea emiterii adresei către S******** D* P********* D* P* L**** T********* D*** pentru a întocmi un referat de evaluare a inculpatului, instanţa va amâna judecata cauzei.
În baza art. 300 indice 1 alin. 1 din Codul de procedură penală, Constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului T***** D*****. În baza art. 300 indice 1 alin. 3 din Codul de procedură penală, Menţine măsura arestării preventive a inculpatului T***** D*****, măsură dispusă faţă de inculpat prin încheierea din data de 16 martie 2012, pronunţată de Judecătoria Filiaşi în dosarul nr. 375/230/2012 (mandat de arestare preventivă numărul 12/16.03.2012). În baza art. 189 din Codul de procedură penală, Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, inclusiv suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu. Măsura dispusă se comunică administraţiei locului de deţinere. Cu drept de recurs în termen de 24 de ore de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28.03.2012, ora 14:26