N****** C* I**
ReclamantM**** S****
PârâtP****** M****
PârâtConstată perimarea cererii . Cu recurs în 5 zile de la pronunţare.
Hotarare 58/2015 din 13.01.2015În temeiul art.155 ind.1 C. proc.civilă suspendă judecata cauzei pentru neîndeplinirea de către reclamant a obligaţiei de a preciza obiectul cererii. Cu recurs pe toată durata suspendării.
Incheiere suspendare din 01.10.2013în vederea pregătirii apărării, amână cauza.
Incheiere de sedinta din 25.06.2013pentru a se preciza obiectul cererii si valuarea acesteia, amână cauza.
Incheiere de sedinta din 21.05.2013Prorogă soluţionarea cererii de ajutr public judiciar până la termenul de fond stabilit la data de 10.04.2013, până când reclamantul urmează să precizeze obiectul fiecărui capăt de cerere şi cadrul procesual pasiv al cauzei cu observarea dispoziţiilor art. 112 Cod procedură civilă, sub sancţiunea suspendării cauzei, urmând ca ulterior să se stabilească în raport de cele ce se vor preciza taxa judiciară de timbru totală datorată în cauză. Dispune citarea reclamantului cu aceste menţiuni, precum şi a părţilor care nu au termen în cunoştinţă.
Incheiere de sedinta din 13.02.2013Amână pronunţarea la data de 13.02.2013 asupra cererii de ajutor public judiciar în vederea soluţionării cererii de ajutor public judiciar, amână cauza
Incheiere de sedinta din 06.02.2013pentru ca reclamantul să completeze înscrisurile necesare soluţionării cererii de ajutor public judiciar, amână cauza
pentru ca reclamantul să depună la dosar înscrisuri necesare soluţionării cererii de ajutor public judiciar şi pentru a se cita pârâta M**** S****, amână cauza
Faţă de lipsa de procedură cu pârâta, amâna cauza