A********** C*******
InculpatR****** M********
Parte civilăR**** T****
Parte civilăM**** G****** L*****
Parte civilăM**** M**** A*****
Parte civilăÎn baza art. 178 alin.1-2 C.p. condamnă inculpata A********** C******* la pedeapsa închisorii de 3 (trei) ani pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă. În temeiul art. 71 C.p. interzice inculpata , pe durata executării pedepsei principale, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza II şi b C.p. cu titlu de pedeapsă accesorie. În temeiul art. 81 C.p. suspendă condiţionat executarea pedepsei de 3 ani închisoare pe un termen de încercare de 5 (cinci ) ani, socotit de la ramanerea definitiva a prezentei sentinte calculat potrivit art. 82 Cod Penal.. În temeiul art. 71 alin. 5 C.p. executarea pedepsei accesorii prev de art. 64 lit. a teza II şi b C.p. este suspendata de drept pe durata suspendării condiţionate a pedepsei principale. În temeiul art. 359 C. proc. pen., atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor comiterii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare prevăzute de art.83 C.pen , in sensul ca savarsirea unei noi infractiuni cu intentie in cursul termenului de incercare de 4 ani stabilit atrage revocarea beneficiului suspendarii conditionate , executarea in intregime a pedepsei de 3 ani aplicate prin prezenta Sentinta care nu se contopeste ci se adauga (aduna) la pedeapsa care se aplica pentru savarsirea noii infractiuni În baza art. 14 C.p.p. rap. la art. 346 C.p.p. cu referire la art. 1357 si 1391 Cod Civil şi art. 49 din Legea 136/1995, admite în parte acţiunea civila formulata de partile civile R****** M********, R**** T****, M**** G****** L*****, M**** M**** A*****, Rauch Gabriel Adrian şi Rauch Arthur Alexandru şi in consecinta Obligă asigurătorul SC Asigurare-Reasigurare Astra SA la plata către partile civile a sumei de 12764 lei daune materiale. Obliga asiguratorul SC Asigurare-Reasigurare Astra SA plata sumei de cate 20000 lei daune morale, catre R****** M******** si R**** T**** . Obliga asiguratorul la plata sumei de cate 4500 lei daune morale catre fiecare din partile civile M**** G****** L*****, M**** M**** A*****, Rauch Gabriel Adrian si Rauch Arthur Alexandru. Respinge cererea de scutire de amenda judiciara a martorului Alecu Dragoş Gabriel ca neintemeiata. În baza art. 50 din Legea 136/1995 obligă asigurătorul SC Asigurare-Reasigurare Astra SA la plata către partile civile a cheltuielilor judiciare făcute de aceasta în cuantum de 4000 lei. În baza art. 191 alin. 1 C.p.p. obligă inculpata la plata sumei de 1500 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare către Stat. Cu drept de Recurs în termen de 10 zile de la pronuntare pentru toate partile. Pronunţată în şedinţa publică de la 12.06.2013 .
Hotarare 1124/2013 din 12.06.2013amana pronuntarea la 12.06.2013
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 06.06.2013amana pronuntarea la 06.06.2013
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.05.2013în vederea audierii martorului Alecu Dragoş Gabriel, care nu s-a prezentat în faţa instanţei la acest termen de judecată.
Incheiere de sedinta din 14.05.2013amanare pentru audierea martorilor din acte si a probelor incuviintate
Incheiere de sedinta din 16.04.2013amanare pentru citarea tuturor partilor civile
Incheiere de sedinta din 05.03.2013acordă termen la cererea inculpatei, pentru a-i da posibilitatea să se decidă asupra poziţiei sale cu privire la aplicarea disp.art.320/1 C.p.p.
Incheiere de sedinta din 19.02.2013acordă termen la cererea apărătorului inculpatei, în vederea pregătirii apărării.
Incheiere de sedinta din 22.01.2013