M********* L********
InculpatL******** C***** N******
InculpatÎn baza art. 345 alin. 2 C.p.p. raportat la art. 86 alin. 3 din OUG 195/2oo2 şi cu reţinerea art. 32o1 alin. 7 C.p.p. condamnă pe inculpatul M********* L******** la pedeapsa închisorii în cuantum de 4 luni pentru săvârşirea infracţiunii de încredinţare cu ştiinţă a unui autovehicul, pentru conducerea pe drumurile publice, unei persoane al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei din care face parte vehiculul. În baza art. 345 alin. 2 C.p.p. raportat la art. 255 C.p. raportat la art. 7 alin. 2 din Legea 78/2ooo şi cu reţinerea art. 32o1 alin. 7 C.p.p. condamnă pe inculpatul M********* L******** la pedeapsa închisorii în cuantum de 1 an pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită. În baza art. 33 lit. a şi art. 34 alin. 1 lit. b C.p. contopeşte cele două pedepse principale menţionate mai sus şi aplică inculpatului M********* L******** pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare, pe care o sporeşte cu 3 luni, astfel că inculpatul urmează a executa pedeapsa rezultantă de 1 an şi 3 luni închisoare. În baza art. 88 alin. 1 C.p. deduce din pedeapsa aplicată inculpatului M********* L******** perioada reţinerii de 24 de ore din data de 18.1o.2o12. În baza art. 357 alin. 3 C.p.p. raportat la art. 71 alin. 2 C.p. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza 2 şi lit. b C.p. ca pedeapsă accesorie, din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la terminarea executării pedepsei principale, până la graţierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei. În baza art. 81 C.p. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani şi 3 luni, calculat potrivit art. 82 alin. 1 C.p. În baza art. 71 alin. 5 C.p. dispune suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale, menţionate mai sus. În baza art. 359 C.p.p. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.p., a căror nerespectare atrage revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. 2. În baza art. 345 alin. 2 C.p.p. raportat la art. 86 alin. 2 din OUG 195/2oo2 şi cu reţinerea art. 32o1 alin. 7 C.p.p. condamnă pe inculpatul L******** C***** N****** la pedeapsa închisorii în cuantum de 4 luni pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei din care face parte vehiculul. În baza art. 345 alin. 2 C.p.p. raportat la art. 255 C.p. raportat la art. 7 alin. 2 din Legea 78/2ooo şi cu reţinerea art. 32o1 alin. 7 C.p.p. condamnă pe inculpatul L******** C***** N****** la pedeapsa închisorii în cuantum de 1 an pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită. În baza art. 33 lit. a şi art. 34 alin. 1 lit. b C.p. contopeşte cele două pedepse principale menţionate mai sus şi aplică inculpatului L******** C***** N****** pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare, pe care o sporeşte cu 3 luni, astfel că inculpatul urmează a executa pedeapsa rezultantă de 1 an şi 3 luni închisoare. În baza art. 88 alin. 1 C.p. deduce din pedeapsa aplicată inculpatului M********* L******** perioada reţinerii de 24 de ore din data de 18.1o.2o12. În baza art. 357 alin. 3 C.p.p. raportat la art. 71 alin. 2 C.p. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza 2 şi lit. b C.p. ca pedeapsă accesorie, din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la terminarea executării pedepsei principale, până la graţierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei. În baza art. 81 C.p. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani şi 3 luni, calculat potrivit art. 82 alin. 1 C.p. În baza art. 71 alin. 5 C.p. dispune suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale, menţionate mai sus. În baza art. 359 C.p.p. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.p., a căror nerespectare atrage revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. 3. În baza art. 255 alin. 4 raportat la art. 254 alin. 3 C.p. confiscă suma de 6oo de lei dată de către inculpaţi cu titlu de mită şi care a fost depusă la SC CEC Bank SA, unitatea Victoria, conform recipisei de consemnare nr. 33154o2/1 din data de 26.1o.2o12. 4. În baza art. 349 raportat la art. 189 şi art. 191 alin. 1 C.p.p. obligă inculpatul M********* L******** la plata sumei de 1.6oo lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat [1.ooo de lei pentru faza de urmărire penală şi 6oo de lei pentru faza de judecată]. În baza art. 349 raportat la art. 189 şi art. 191 alin. 1 C.p.p. obligă inculpatul L******** C***** N****** la plata sumei de 1.6oo lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat [1.ooo de lei pentru faza de urmărire penală şi 6oo de lei pentru faza de judecată]. 5. Cu drept de recurs în termen de 1o zile de la pronunţare pentru Ministerul Public şi de la comunicare pentru inculpaţi.
Hotarare 121/2013 din 20.02.2013Faţă de cererea de amânare a cauzei formulată de apărătorul ales al inculpatului M********* L********.
Respinge ca neîntemeiată cererea formulată de reprezentantul Ministerului Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti privind luarea măsurii preventive a obligării inculpatului Laffineur Cosmin-Niculae de a nu părăsi localitatea şi a măsurii preventive a inculpatului M********* L******** de a nu părăsi ţara. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16.11.2012.
Incheiere finala dezinvestire din 16.11.2012