P******** D* P* L**** T********* B********
ApelantB******* (********* G******
Apelant InculpatB****** A******** G******
Apelant InculpatM**** E******
Apelant InculpatC******* D***** i**
Apelant InculpatDec.37/A/Admite apelurile declarate de P******** D* P* L**** T********* B******** şi inculpaţii B******* (********* G******, M**** E****** şi C******* D***** i**el împotriva sentinţei penale nr. 641/15.09.2011 a Tribunalului Bucureşti – Secţia a II-a Penală. Desfiinţează, în parte, sentinţa penală atacată şi rejudecând în fond: I. În baza art. 334 din Codul de procedură penală schimbă încadrarea juridică a faptei reţinută în sarcina inculpatului B******* (********* G****** din infracţiunea prevăzută de art. 25 din Cp rap. la art. 215 alin. 1,2,3,5 din Cp cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Cp în infracţiunea prevăzută de art. 25 din Cp rap. la art. 215 alin. 1,2,3,5 din Cp şi condamnă inculpatul la pedeapsa principală de 10 ani închisoare. În temeiul disp. art. 88 din Cp compută, din pedeapsă, prevenţia inculpatului B******* (********* G****** de la 19.07 2010 la 20.01.2011. II. Reţine, în favoarea inculpatului M**** E******, prevederile art. 74 alin. 2 din Codul penal şi art. 76 alin. 2 din Codul penal şi reduce cuantumul pedepsei principale aplicate acestuia de la 10 ani închisoare la 8 ani închisoare, pentru infracţiunea prev. de art. 26 din Cp rap. la art. 215 alin. 1,2,3,5 din Cp. III. În baza art. 334 din Codul de procedură penală schimbă încadrarea juridică a faptei reţinută în sarcina inculpatului C******* D***** i**el din infracţiunea prevăzută de art. 26 din Cp rap. la art. 215 alin 1,2,3,5 din Cp cu aplicarea art. 41 alin 2 din Cp, art. 320/1 alin. 1, 7 din Cpp, art. 74 lit. a, c din Cp şi art. 76 lit. b din Cp în infracţiunea prevăzută de art. 26 din Cp rap. la art. 215 alin 1,2,3,5 din Cp cu aplicarea art. 74 lit. a, c din Cp şi art. 76 alin. 2 din Cp şi condamnă inculpatul la pedeapsa principală de 5 ani închisoare. Înlătură dispoziţia de restituire a sumei de 2500 de euro către inculpatul B******* (********* G******. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate. Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul B****** A******** G****** împotriva aceleiaşi sentinţe penale şi îl obligă la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care, 150 lei, onorariu parţial apărător din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei. Menţine arestarea preventivă a apelanţilor inculpaţi B****** A******** G******, M**** E****** şi C******* D***** i**el. Deduce prevenţia apelanţilor inculpaţi B****** A******** G****** şi M**** E****** de la 24.06.2010 la zi. Deduce reţinerea apelantului inculpat C******* D***** i**el, de 24 de ore, începând cu data de 24.06.2010 şi arestarea preventivă de 05.07.2010 la zi. Onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 300 lei, pentru apelantul inculpat C******* D***** i**el se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei. Onorariul parţial cuvenit apărătorului din oficiu, în cuantum de câte 150 lei, pentru apelanţii inculpaţi B******* (********* G****** şi M**** E****** se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei. Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi apelantul inculpat B******* (********* G****** şi de la comunicare pentru ceilalţi apelanţi inculpaţi. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 14 februarie 2013.
Hotarare 37/2013 din 14.02.2013Amână pronunţarea la 14.02.2013. Înch.- În baza art. 300/2 Cpp rap. la art. 160/b alin.1 şi 3 Cpp, menţine arestarea preventivă a inculpaţilor Burgiu Alexandru Gabriel, M**** E****** şi C******* D***** i**. Cu recurs în 24 de ore de la comunicare pentru inculpaţi. Pronunţată în şedinţă publică azi, 04.02.2013.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.02.2013Termen în continuare, pentru lipsă de apărare inc. M**** E******.
În baza art. 300/2 Cpp rap. la art. 160/b alin. 3 Cpp, menţine starea de arest preventiv a inculpaţilor Burgiu Alexandru Gabriel, M**** E****** şi C******* D***** i**. Cu recurs în 24 de ore de la comunicare pentru inculpaţi. Pronunţată în şedinţă publică azi, 10.12.2012. Pe fond: termen pentru lipsa de apărare a inculpatului Berendei Gabriel.
Termen pentru lipsă de procedură cu părţile civile şi părţile vătămate.
Menţine arestarea preventivă a inculpaţilor B****** A******** G******, M**** E****** şi C******* D***** i**. Cu recurs în 24 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 29.10.2012.
Admite declaraţiile de abţinere formulate de domnii judecători Elena Ursulescfu şi Petre popescu. Înaintează dosarul în vederea repartizării aleatorii a cauzei.Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 19.10.2012.