B****** B****** P*** C****** C****** N****
PetentB****** A***** E***** P*** C****** C****** N****
PetentB****** D****** I****
IntimatH**** E****
IntimatM**** C*******
IntimatRespinge ca nefondată plângerea formulată conform art.2781 Cod procedură penală de petenţii B.B. şi B.A.E. prin reprezentantul lor C.N., în contradictoriu cu intimatele B.D.I. şi H.E., împotriva ordonanţei de scoatere de sub urmărire penală din 12 decembrie 2011 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani pronunţată în dosar nr.379/P/2011, cu referire la aceste două intimate, pe care o menţine. Obligă fiecare petent prin reprezentantul lor C.N., să plătească statului câte 30 lei cheltuieli judiciare. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 16 noiembrie 2012.
Amână pronunţarea la data de 16 noiembrie 2012. Pronunţată în şedinţa publică din data de 13 noiembrie 2012.
Pune în vedere apărătorului petenţilor să precizeze la termenul următor, care sunt părţile cu care înţelege să se judece cei doi petenţi. Dispune a se face adresă Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani să ne comunice un exemplar al ordonanţei din 18 aprilie 2012, pronunţată în dosar nr.397/II/2, precum şi dovada datei când a fost aceasta a fost comunicată petenţilor. Pune în vedere apărătorului petenţilor să facă dovada datei la care petenţii au primit ordonanţa din 18 aprilie 2012, pronunţată în dosar nr.397/II/2 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani.
Formulat cerere de abtinere judecator TL.
Admis cererea de abţinere. Diuspus repartizarea aleatorie a cauzei.