A********** G*******
Apelant ReclamantA********** A*****
Intimat PârâtAdmite apelul declarat de A********** G******* împotriva sentinţei civile nr. 6401 din data de 13 octombrie 2011 a Judecătoriei Botoşani. Desfiinţează, în tot, sentinţa apelată în sensul că admite acţiunea şi dispune revocarea contractului de donaţie autentificat sub numărul 872 din data de 13 februarie 2006. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 03 mai 2012.
Amână pronunţarea cauzei la data de 03 mai 2012. Pronunţată în şedinţa publică din data de 26 aprilie 2012.
pentru când se va trimite adresă către Primăria municipiului Botoşani, în vederea efectuării unui raport de anchetă socială, respectiv pentru a fi trimisă adresă către Direcţia de Impozite şi taxe pentru veniturile apelantului, relaţii necesare soluţionării cererii de ajutor public judiciar.
pentru când, apelantul - reclamant prin intermediul apărătorului angajat, să fie în măsură a formula şi prezenta cauzei cerere de ajutor public judiciar, cu înscrisurile necesare, aşa cum a învederat la acest termen.