G***** C********* C******
Recurent InculpatCondamnă pe inculpatul G.C.C. la 1 an şi 4 luni închisoare, revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 67/2008 a Judecătoriei Orăştie, care se va executa în regim de detenţie, în continuarea pedepsei aplicate prin sentinţa de faţă, inculpatul executând în total pedeapsa de 3 ani şi 4 luni închisoare. Privează pe inculpat de exerciţiul drepturilor prevăzute de art.64 lit. a teza 2 şi lit. b Cod penal în condiţiile şi pe durata prevăzută de art. 71 din acelaşi Cod. Onorarul cuvenit apărătorului din oficiu în sumă de 50 lei va fi suportat din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti. În baza art. 191 Cod pr. pen., obligă pe inculpat la 200 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi,14 iunie 2012.
Având în vedere cererea de amânare formulată de inculpat în vederea angajării unui apărător.