S********* G********* N** 9 P*** R*********** L**** C**** G***
PetentAdmite cererea formulată de petentul Sindicatul. Constată că petentul Sindicatul îndeplineşte condiţiile de reprezentativitate la nivel de unitate. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi , 19.11.2012.
Potrivit dispoziţiilor art.155 ind.1 Cod procedură civilă, instanţa dispune suspendarea judecăţii cauzei civile formulată de petent având ca obiect acordarea a reprezentativităţii la nivel de unitate conform prevederilor din Legea 62/2011. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării . Pronunţată în şedinţa publică de la 30.07.2012.
se va repete procedura de citare cu petanta în camera de consiliu, cu menţiunea că s-a acordat un ultim termen pentru a depune la dosar copia sentinţei civile de dobândire a personalităţii juridice legalizată cu menţiunea definitivă şi irevocabilă, în caz contrar se vor aplica disp. art.155 ind. 1 cod pr. civ.
amână cauza pentru când se va repete procedura de citare cu petanta cu menţiunea că va trebui să depună la dosar copia sentinţei civile de dobândire a personalităţii juridice legalizată cu menţiunea definitivă şi irevocabilă.
se va repete procedura de citare cu petanta în camera de consiliu, cu menţiunea că va trebui să depună la dosar copia sentinţei civile de dobândire a personalităţii juridice legalizată cu menţiunea definitivă şi irevocabilă.