P******* L*******
ReclamantO***** A********* P*****
PârâtP******* O********* A****
PârâtAdmite contestaţia.
Hotarare 1083/2013 din 26.02.2013Admite cererea de amânare a cauzei, formulată de către reprezentantul intimatului, în vederea comunicării înscrisurilor depuse la acest termen de judecată, către contestatoare, care se va recita cu câte un exemplar al înscrisurilor şi cu menţiunea de a se prezenta pentru a susţine acţiunea Amână judecarea cauzei la data de 26.02.2013, pentru când se va recita contestatoarea lipsă, cu câte un exemplar al înscrisurilor şi cu menţiunea de a se prezenta pentru a susţine acţiunea. Îndrumă părţile a apela la procedura medierii, în vederea soluţionării litigiului pe cale amiabilă. Pronunţată în şedinţa publică, azi 12.02.2013.
Incheiere de sedinta din 12.02.2013Amână judecarea cauzei la data de 12.02.2013, pentru când se va întocmi adresă către intimat, cu menţiunea de a depune la dosar toată documentaţia care a stat la baza emiterii Dispoziţiei nr. 3618/20.07.2012, precum şi dovada comunicării acestei dispoziţii contestatoarei, sub sancţiunea amendării cu amendă judiciară în cuantum de 500 lei, urmând a se recita contestatoarea lipsă. Pronunţată în şedinţa publică, azi 11.12.2012.
Incheiere de sedinta din 11.12.2012