Dosar 4438/320/2012 din 20.04.2012

pretenţii


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 4438/320/2012
Data dosar:
20.04.2012
Instanta:
Judecătoria Târgu Mureș
Departament:
civil
Obiect:
pretenţii
Categorie:
Litigii cu profesionistii
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 31.01.2017 la ora 08:30

    Complet: C-14 - civil
  • Admite cererea

    Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC REMATCOP SRL, (cu sediul şi sediu procesual ales la sediul profesional al reprezentantului său convenţional, avocat Măgeruşan Dragoş Petru), în contradictoriu cu pârâta SC CARPATICA ASIG SA, (cu sediul), prin Sucursala Cluj (cu sediul) şi intervenienţii C***** M*****, (cu domiciliul) şi E**** A***** B*** (cu domiciliul). Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 10176,56 lei, cu titlu de despăgubiri şi la plata penalităţilor în cuantum de 0,1%/zi aferentă acestei sume calculată de la data de 10.12.2011 şi până la data achitării integrale a debitului. Obligă pârâta la plata sumei de 9526,59 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 31.01.2017.

    Hotarare 501/2017 din 31.01.2017
  • Sedinta din data de 23.01.2017 la ora 08:30

    Complet: C-14 - civil
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 31.01.2017.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.01.2017
  • Sedinta din data de 18.01.2017 la ora 08:30

    Complet: C-14 - civil
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 23.01.2017.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.01.2017
  • Sedinta din data de 16.11.2016 la ora 08:30

    Complet: C-14 - civil
  • Amână cauza

    Transferul onorariului achitat de reclamantă prin chitanţa aflată la fila nr. 549 din dosar în contul Biroului Local de Expertize Judiciare Tehnice şi Contabile Mureş, pentru expertul desemnat în cauză, în contul Biroului Local de Expertize Judiciare Tehnice şi Contabile Sălaj, indicat în cererea expertului la fila nr. 493 din dosar. Efectuarea unei adrese către Biroul Local de Expertize Judiciare Tehnice şi Contabile Mureş cu solicitarea de a realiza transferul diferenţei de onorariu expert, în cuantum de 1.800 lei, achitat de către reclamantă pentru dl. expert Grădinar Tiberiu. Efectuarea unei adrese către Biroul Local de Expertize Judiciare Tehnice şi Contabile Sălaj prin care se va aduce la cunoştinţă faptul că diferenţa de onorariu expert în cuantum de 1.800 lei a fost achitată, de către reclamantă, pentru dl. expert Grădinar Tiberiu, tot în contul Biroului Local de Expertize Judiciare Tehnice şi Contabile Mureş şi faptul că, la acest termen de judecată, s-a dispus transferul diferenţei de onorariu expert către Biroul Local de Expertize Judiciare Tehnice şi Contabile Sălaj, în acest sens solicitându-se Biroului Local de Expertize Judiciare Tehnice şi Contabile Mureş să realizeze transferul. Totodată, se va solicita Biroului Local de Expertize Judiciare Tehnice şi Contabile Sălaj să efectueze plata integrală a onorariului pentru dl. expert Grădinar Tiberiu, sens în care se va anexa şi copia încheierii de şedinţă din data de 26.09.2016, prin care a fost încuviinţat onorariul definitiv al expertului la suma de 2.800 lei. Menţine termenul în cunoştinţă acordat părţilor. Acordă un nou termen de judecată pentru ca dovezile de comunicare ale raportului de expertiză către pârâtă şi intervenientul C***** M***** să fie restituite la dosarul cauzei.

    Incheiere de sedinta din 16.11.2016
  • Sedinta din data de 26.09.2016 la ora 08:30

    Complet: C-14 - civil
  • Amână cauza

    Admite cererea expertului de transfer a onorariului şi dispune transferul onorariului achitat de reclamantă prin chitanţa aflată la fila nr. 475 din dosar în contul Biroului Local de Expertize Judiciare Tehnice şi Contabile Mureş, pentru expertul desemnat în cauză, în contul Biroului Local de Expertize Judiciare Tehnice şi Contabile Zalău, indicat în cererea expertului la fila nr. 493 din dosar. Efectuarea unei adrese către la Biroul Local de Expertize Judiciare Tehnice şi Contabile Mureş cu solicitarea de a realiza transferul onorariului provizoriu achitat de către reclamantă pentru dl. expert Grădinar Tiberiu. De asemenea, se efectuează o adresă către Biroul Local de Expertize Judiciare Tehnice şi Contabile Sălaj prin care se va aduce la cunoştinţă faptul că dl. expert Grădinar Tiberiu a fost desemnat, în prezenta cauză, să efectueze o expertiză în specialitatea autovehicule, circulaţie rutieră, onorariul provizoriu stabilit, în cuantum de 1.000 lei, a fost achitat în contul Biroului Local de Expertize Judiciare Tehnice şi Contabile Mureş şi faptul că, la acest termen de judecată, s-a dispus transferul onorariului provizoriu către Biroul Local de Expertize Judiciare Tehnice şi Contabile Sălaj, în acest sens solicitându-se Biroului Local de Expertize Judiciare Tehnice şi Contabile Mureş să realizeze transferul. Încuviinţează onorariul definitiv al expertului la suma de 2.800 lei. Constată că s-a achitat onorariul provizoriu în cuantum de 1.000 lei, astfel că stabileşte, în sarcina reclamantei, obligaţia de a achita diferenţa de onorariu expert în cuantum de 1.800 lei, până la următorul termen de judecată, sub sancţiunea suspendării cauzei. Comunicarea exemplarului nr. 2 al raportului de expertiză către pârâta Carpatica Asigurări SA şi a exemplarului nr. 3 al raportului de expertiză către intervenientul C***** M*****. Pune în vedere reclamantei să facă dovada comunicării unui exemplar al raportului de expertiză intervenientului E**** A***** B***, la următorul termen de judecată. Pune în vedere reclamantei, prin reprezentant convenţional, şi celorlalte părţi, prin adresă, ca, în cazul în care vor fi formulate eventuale obiecţiuni la raportul de expertiză, acestea să fie depuse, la dosarul cauzei, cu cel puţin 5 zile înaintea termenului de judecată care va fi stabilit, sub sancţiunea decăderii. De asemenea, pune în vedere reclamantei ca, în comunicarea raportului de expertiză către intervenientul E**** A***** B***, să i se aducă acestuia la cunoştinţă şi obligaţia de a formula obiecţiuni cu 5 zile înaintea următorului termen de judecată. Menţine termenul în cunoştinţă acordat părţilor. Acordă un nou termen de judecată pentru efectuarea plăţii diferenţei de onorariu expert, comunicarea raportului de expertiză, studierea raportului de expertiză şi formularea de eventuale obiecţiuni.

    Incheiere de sedinta din 26.09.2016
  • Sedinta din data de 23.05.2016 la ora 08:30

    Complet: C-14 - civil
  • Amână cauza

    În vederea efectuării noului raport de expertiză încuviinţat, amână cauza.

    Incheiere de sedinta din 23.05.2016
  • Sedinta din data de 07.03.2016 la ora 08:30

    Complet: C-14 - civil
  • Amână cauza

    În vederea efectuării noului raport de expertiză încuviinţat, amână cauza.

    Incheiere de sedinta din 07.03.2016
  • Sedinta din data de 01.02.2016 la ora 08:30

    Complet: C-14 - civil
  • Amână cauza
    Incheiere de sedinta din 01.02.2016
  • Sedinta din data de 21.12.2015 la ora 08:30

    Complet: C-14 - civil
  • Amână cauza
    Incheiere de sedinta din 21.12.2015
  • Sedinta din data de 05.10.2015 la ora 08:30

    Complet: C-14 - civil
  • Amână cauza
    Incheiere de sedinta din 05.10.2015
  • Sedinta din data de 25.05.2015 la ora 08:30

    Complet: C-14 - civil
  • Amână cauza

    Amână cauza.

    Incheiere de sedinta din 25.05.2015
  • Sedinta din data de 20.04.2015 la ora 10:00

    Complet: C-14 - civil
  • Amână cauza

    Amână cauza.

    Incheiere de sedinta din 20.04.2015
  • Sedinta din data de 16.03.2015 la ora 08:30

    Complet: C-14 - civil
  • Amână cauza

    Respinge cererea de efectuare a unei noi expertize solicitată de reprezentantul reclamantei. Completarea raportului de expertiză cât priveşte obiectivul nr. 1 dinamica producerii accidentului şi obiectivul nr. 3 încălcarea regulilor de circulaţie de către conducătorii auto implicaţi în funcţie de materialul foto întocmit cu ocazia producerii accidentului comunicat instanţei la data de 07.10.2014. Comunicarea CD-ului către expert cu solicitarea de a răspunde la obiectivele 1 şi 3 în raport şi de aceste planşe foto. Comunicarea către expert şi a depoziţiilor celor 2 intervenienţi date în faţa instanţei cu solicitarea de a comunica dacă în raport de aceste depoziţii concluziile sale suferă modificare şi în ce sens. Pune în vedere expertului ca după efectuarea completării solicitate să ne restituie CD-ul. Amânarea cauzei la un nou termen de judecată.

    Incheiere de sedinta din 16.03.2015
  • Sedinta din data de 19.01.2015 la ora 08:30

    Complet: C-14 - civil
  • Amână cauza

    Amână cauza.

    Incheiere de sedinta din 19.01.2015
  • Sedinta din data de 18.12.2014 la ora 08:30

    Complet: C-14 - civil
  • Repus pe rol

    Repune cauza pe rol pentru lămurirea cadrului procesual şi a raportului de expertiză. Fixează termen la data de 19/01/2015.

    Incheiere de sedinta din 18.12.2014
  • Sedinta din data de 15.12.2014 la ora 11:00

    Complet: C-14 - civil
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la data de 18/12/2014.

    Incheiere de sedinta din 15.12.2014
  • Sedinta din data de 20.10.2014 la ora 11:00

    Complet: C-14 - civil
  • Amână cauza

    Acordă un nou termen de judecată în vederea audierii martorului C***** M*****. Citarea martorului cu mandat de aducere. Asupra cererii de audiere a agenţilor constatatori, formulată de către administratorul societăţii reclamantei, se va pronunţa la termenul viitor, când cererea va fi făcută în scris.

    Incheiere de sedinta din 20.10.2014
  • Sedinta din data de 22.09.2014 la ora 08:30

    Complet: C-14 - civil
  • Amână cauza

    Respinge cererea de revenire asupra probei testimoniale, cerere formulată de către pârâtă prin reprezentant. Acordă un nou termen de judecată în vederea audierii martorilor E**** A***** B*** şi C***** M*****. Citarea martorilor cu mandat de aducere.

    Incheiere de sedinta din 22.09.2014
  • Sedinta din data de 09.09.2014 la ora 08:30

    Complet: C.16 - civil
  • Termen preschimbat
  • Sedinta din data de 06.08.2014 la ora 08:30

    Complet: CC-14
  • Termen intermediar

    Preschimbă din oficiu termenul de judecată stabilit iniţial, la data de 09.09.2014 în dosarul nr. 4438/320/2012 al Judecătoriei Târgu-Mureş, pentru data de 22.09.2014. Citează părţile pentru noul termen de judecată fixat.

    Incheiere de sedinta din 06.08.2014
  • Sedinta din data de 20.05.2014 la ora 08:30

    Complet: C.16 - civil
  • Amână cauza

    Amână cauza

    Incheiere de sedinta din 20.05.2014
  • Sedinta din data de 01.04.2014 la ora 08:30

    Complet: C.16 - civil
  • Amână cauza

    Amână cauza

    Incheiere de sedinta din 01.04.2014
  • Sedinta din data de 24.02.2014 la ora 10:00

    Complet: C.22 - civil
  • Termen intermediar

    Repartizat ciclic la C16

  • Sedinta din data de 24.02.2014 la ora 08:30

    Complet: C.16 - civil
  • Amână cauza

    Amână cauza

    Incheiere de sedinta din 24.02.2014
  • Sedinta din data de 16.12.2013 la ora 10:00

    Complet: C.22 - civil
  • Amână cauza

    - încuviinţează cererea de amânare formulată de către reprezentantul pârâtei, în vederea efectuării raportului de expertiză în baza înscrisurilor existente la dosar - amână judecarea cauzei; - emiterea unei adrese către domnul expert Vitalis Andrei, prin care i se va aduce la cunoştinţă faptul că în urma accidentului rutier produs la data de 01.08.2011 a fost încheiat procesul-verbal de contravenţie seria CC nr. 9804901, însă nu au fost efectuate planşe foto şi i se va solicita sa procedeze la efectuarea expertizei auto în baza înscrisurilor existente la dosarul cauzei; - prorogă pronunţarea asupra decăderii reclamantei din proba testimonială pentru următorul termen de judecată; - constată că părţile au termen în cunoştinţă. Amână judecarea cauzei la data de 24 februarie 2014 – ora 10:00. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 decembrie 2013.

    Incheiere de sedinta din 16.12.2013
  • Sedinta din data de 07.10.2013 la ora 08:30

    Complet: C.22 - civil
  • Amână cauza

    - amână judecarea cauzei; - emiterea unei adrese către Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş, cu solicitarea ca până la termenul de judecată care se va acorda, să comunice dacă au fost efectuate cercetări la momentul producerii accidentului rutier din data de 01.08.2011, între autoturismul cu nr. de înmatriculare MS-12-SRP şi autoutilitara cu nr. de înmatriculare SB-01-DTM/SB-59-DTM, precum şi dacă au fost efectuate planşe foto la acel moment, iar în caz afirmativ, să depună la dosar planşele foto efectuate; - constată că părţile au termen în cunoştinţă. Amână judecarea cauzei la data de 16 decembrie 2013. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 octombrie 2013. Notă: După dezbateri, s-a depus la dosar, prin serviciul de registratură al instanţei, o cerere de amânare a judecării cauzei, formulată de către reclamantă, pentru comunicarea raportului de expertiză efectuat în cauză şi în vederea formulării eventualelor obiecţiuni.

    Incheiere de sedinta din 07.10.2013
  • Sedinta din data de 17.06.2013 la ora 08:30

    Complet: C.22 - civil
  • Amână cauza

    - admite obiectivele pentru expertiză formulate de către reclamantă, - amânarea cauzei la un nou termen de judecată, - emită adresă către expert la care va ataşa copii ale obiectivelor, - acordă termen în cunoştinţă societăţii reclamante, - constată că părţile au termen în cunoştinţă Amână judecarea cauzei la data de 7 octombrie 2013. Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 iunie 2013.

    Incheiere de sedinta din 17.06.2013
  • Sedinta din data de 29.04.2013 la ora 08:30

    Complet: C.22 - civil
  • Amână cauza

    - pentru societatea reclamantă, încuviinţează proba testimonială cu doi martori; pune în vedere reprezentantului reclamantei să depună la dosar în termen de 5 zile, lista cu numele şi adresele martorilor sub sancţiunea decăderii din acest drept şi să prezinte martorii la termenul următor în vederea audierii sub sancţiunea decăderii din probă, - pentru societatea pârâtă încuviinţează proba privind efectuarea unei expertize auto, - admite cererea pentru ca domnul expert Vitalis Andrei să efectueze raportul de expertiză auto, - stabileşte în sarcina societăţii pârâte obligaţia de a achita avansul pentru efectuarea expertizei topografice în sumă de 500 lei; pune în vedere acesteia ca până la următorul termen de judecată să facă dovada achitării acestei sume, - emiterea unei adrese către Biroul local de expertize tehnice şi judiciare din cadrul Tribunalului Mureş, care va fi încunoştinţat despre împrejurarea că a fost numit expert în cauză dl. Vitalis Andrei, iar pârâtei i s-a pus în vedere să achite suma de 500 lei, reprezentând avans pentru efectuarea expertizei auto, - pune în vedere părţilor să formuleze obiective pentru cele două expertize încuviinţate şi să le depună cu 5 zile înainte de termenul de judecată, sub sancţiunea decăderii din dreptul de a mai formula obiective, - constată că părţile au termen în cunoştinţă.

    Incheiere de sedinta din 29.04.2013
  • Sedinta din data de 25.02.2013 la ora 08:30

    Complet: C.22 - civil
  • Amână cauza

    respinge excepţia prematurităţii introducerii cererii, pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, ca neîntemeiată, - amânarea cauzei la un nou termen de judecată, - emiterea unei adrese către IPJ Mureş – serviciul rutier de a comunica la dosar întreaga documentaţie avută în vedere la momentul întocmirii procesului verbal seria CC, nr. 9804091 din data de 1 august 2011 de către agentul constatator Trif Claudiu, - prorogă pronunţarea pe celelalte probe solicitate (înscrisuri şi efectuarea expertizei tehnice auto) după parvenirea relaţiilor solicitate de la IPJ – Serviciul rutier, - acordă termen în cunoştinţă societăţii reclamante.

    Incheiere de sedinta din 25.02.2013
  • Sedinta din data de 26.11.2012 la ora 08:30

    Complet: C.22 - civil
  • Amână cauza

    - amânarea cauzei pentru a da posibilitatea societăţii reclamante să ia cunoştinţă de conţinutul întâmpinării, - comunicarea unui exemplar din întâmpinare, societăţii reclamante, - ia act de angajamentul reprezentantei convenţionale a societăţii pârâte că va depune la dosar până la termenul următor, dosarul de daună, - acordă termen în cunoştinţă societăţii reclamante.

    Incheiere de sedinta din 26.11.2012
  • Sedinta din data de 01.10.2012 la ora 08:30

    Complet: C.22 - civil
  • Amână cauza

    pune în vedere reprezentantului convenţional al societăţii reclamante să depună la dosar dovada noului sediul al societăţii pârâte sub sancţiunea suspendării cauzei, prevăzută de art. 1551 din Codul de procedură civilă, - acordă termen în cunoştinţă societăţii reclamante.

    Incheiere de sedinta din 01.10.2012

Flux dosar


Actualizare GRPD