P******** D* P* L**** J********** H*****
RecurentV***** Ş***** C*****
Recurent InculpatD** M**** A****
Recurent InculpatP*** M**** E***
Intimat Parte civilăD** M****
Intimat Parte responsabilă civilmenteAdmite recursurile declarate de inculpaţii V***** Ş***** C***** şi D** M**** A**** împotriva sentinţei penale nr. 84 din 04.04.2012 a Judecătoriei Horezu pe care o casează sub aspectul modalităţii de executare a pedepselor aplicate inculpaţilor şi, rejudecând cauza în aceste limite: Înlătură aplicarea dispoziţiilor art. 57 Cod penal. În baza art. 110/1 raportat la art. 86/1 Cod penal dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor aplicate inculpaţilor, pe o durată de 4 ani, ce constituie termen de încercare potrivit prevederilor art. 86/2 Cod penal.În baza art. 86/3 alin. 1 Cod penal, dispune ca pe durata termenului de încercare, după împlinirea vârstei de 18 ani, inculpaţii să se supună următoarelor măsuri de supraveghere -să se prezinte la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Vâlcea, la datele fixate de acesta, -să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea, -să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă, - să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lor de existenţă.În baza art. 110/1 raportat la art. 103 alin. 3 lit. a Cod penal impune inculpaţilor obligaţia, ca pe durata termenului de încercare, să nu frecventeze localurile, barurile şi toate locurile publice în care se consumă băuturi alcoolice.Atrage atenţia inculpaţilor asupra prevederilor art. 86/4 Cod penal.În baza art. 71 alin. 5 Cod penal dispune suspendarea pedepselor accesorii aplicate inculpaţilor.Deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor, arestarea preventivă începând cu data de 04.04.2012 până azi 07.06.2012.Dispune punerea de îndată în libertate a inculpaţilor, dacă nu sunt arestaţi în altă cauză.Respinge, ca nefondat, recursul declarat de P******** D* P* L**** J********** H*****.Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru inculpatul V***** Ş***** C*****, în sumă de 200 lei, se achită din fondul Ministerului Justiţiei.Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 07 iunie 2012, la Curtea de Apel Piteşti - secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
În baza art. 300/1 combinat cu art. 160/b alin. 3 Cod procedură penală, constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luată faţă de inculpaţii V***** Ş***** C*****, şi D** M**** A****, în prezent aflaţi în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Colibaşi, pe care o menţine. Definitivă Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 mai 2012, la Curtea de Apel Piteşti-secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.