Dosar 44516/3/2012 din 19.11.2012

legea 10/2001 contestaţie


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 44516/3/2012
Data dosar:
19.11.2012
Instanta:
Tribunalul București
Departament:
Secţia a-V-a Civilă
Obiect:
legea 10/2001 contestaţie
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 16.12.2016 la ora 13:00

    Complet: F 15
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte acţiunea, astfel cum a fost precizată. Constată că reclamanta are calitatea de persoană îndreptă?ită la măsuri reparatorii in condiţiile Legii nr. 10/2001, în ce priveşte terenul în suprafaţă de 1.200 mp, situat în punctul „Gara”, comuna Tarcău. jud. Neamţ. Obligă pârâta să restituie în natură reclamantei terenul în suprafaţă de 1.200 mp, situat în punctul „Gara”, comuna Tarcău. jud. Neamţ, identificat conform raportului de expertiză în specialitatea topografie efectuat în cauză de către expert Onu Mihai, raport ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, cu obligarea reclamantei la restituirea sumei actualizate primite cu titlu de despăgubire. Respinge ca neîntemeiată cererea de anulare a actului de vânzare-cumpărare nr. 226532 din 1951 încheiat între Pantelimon Gh. Cârlig şi Departamentul CFR. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16.12.2016.

    Hotarare 1534/2016 din 16.12.2016
  • Sedinta din data de 09.12.2016 la ora 13:00

    Complet: F 15
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 16.12.2016

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 09.12.2016
  • Sedinta din data de 06.12.2016 la ora 13:00

    Complet: F 15
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 09.12.2016

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 06.12.2016
  • Sedinta din data de 29.11.2016 la ora 13:00

    Complet: F 15
  • Amână pronunţarea

    Amânare pronunţare la 06.12.2016

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 29.11.2016
  • Sedinta din data de 22.11.2016 la ora 13:00

    Complet: F 15
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 29.11.2016

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii
  • Sedinta din data de 15.11.2016 la ora 13:00

    Complet: F 15
  • Amână pronunţarea

    amână pronunţarea la data de 22.11.2016

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.11.2016
  • Sedinta din data de 18.10.2016 la ora 13:00

    Complet: F 15
  • Amână cauza

    pentru a se lua la cunoştinţă de raportul de expertiză

    Incheiere de sedinta din 18.10.2016
  • Sedinta din data de 20.09.2016 la ora 13:00

    Complet: F 15
  • Amână cauza

    lipsa raportului de expertiză

    Incheiere de sedinta din 20.09.2016
  • Sedinta din data de 14.06.2016 la ora 13:00

    Complet: F 15
  • Amână cauza

    lipsa raportului de expertiză

    Incheiere de sedinta din 14.06.2016
  • Sedinta din data de 17.05.2016 la ora 13:00

    Complet: F 15
  • Amână cauza

    lipsa raportului de expertiză

    Incheiere de sedinta din 17.05.2016
  • Sedinta din data de 15.03.2016 la ora 13:00

    Complet: F 15
  • Amână cauza

    lipsa raportului de expertiză

    Incheiere de sedinta din 15.03.2016
  • Sedinta din data de 16.02.2016 la ora 13:00

    Complet: F 15
  • Amână cauza

    Amână cauza pentru lipsa raportului de expertiză. Acordă termen la data de 15.03.2016

    Incheiere de sedinta din 16.02.2016
  • Sedinta din data de 15.12.2015 la ora 13:00

    Complet: F 15
  • Încheiere

    lipsa raportului de expertiză

    Incheiere de sedinta din 15.12.2015
  • Sedinta din data de 17.11.2015 la ora 13:00

    Complet: F 15
  • Amână cauza

    lipsa raportului de expertiză

    Incheiere de sedinta din 17.11.2015
  • Sedinta din data de 15.09.2015 la ora 13:00

    Complet: F 15
  • Amână cauza

    administrarea probelor propuse

    Incheiere de sedinta din 15.09.2015
  • Sedinta din data de 21.07.2015 la ora 08:30

    Complet: C.C.-F15
  • Amână cauza

    Admite cererea formulată de petenta I*** M*****. Scuteşte petenta de la plata onorariului de expert in cuantum de 800 lei, stabilit in sarcina acesteia prin încheierea de şedinţă din data de 19.05.2015. Prezenta încheiere şi încheierea de desemnare a expertului se vor comunica Biroului Local pentru Expertize Judiciare, Tehnice şi Contabile de pe lângă Tribunalul Neamţ. Dispune emiterea adresei către expertul ce urmează a fi desemnat pentru a i se aduce la cunoştinţă măsura încuviinţării ajutorului public judiciar. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 21.07.2015.

    Incheiere de sedinta din 21.07.2015
  • Sedinta din data de 16.06.2015 la ora 13:00

    Complet: F 15
  • Amână cauza

    Soluţionarea cererii de ajutor public judiciar acordă termen la 21.07.2015, complet F15 CC şi termen de fond la data de 15.09.2015

    Incheiere de sedinta din 16.06.2015
  • Sedinta din data de 19.05.2015 la ora 13:00

    Complet: F 15
  • Amână cauza

    administrarea probelor propuse

    Incheiere de sedinta din 19.05.2015
  • Sedinta din data de 17.03.2015 la ora 13:00

    Complet: F 15
  • Amână cauza

    Încuviin?ează cererea de amânare a cauzei pentru a-i da pârâtei posibilitatea să ia cuno?tin?ă de con?inutul precizării de ac?iune ?i al înscrisurilor comunicate la acest termen de judecată. Revenirea cu adresă către Primăria Comunei Tarcău, cu menţiunea de a comunica destina?ia terenului în suprafaţă de 1200 mp situat în punctul Gara, comuna Tarcău, judeţ Neamţ, respectiv modalitatea de folosire a terenului ?i dacă acest teren se află în domeniul public sau privat al Statului Român Prorogă discutarea cererii de arătare a titularului dreptului formulată de către pârâtă pentru următorul termen de judecată. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la 19.05.2015, complet F15, sala 101, ora 1300. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17.03.2015.

    Incheiere de sedinta din 17.03.2015
  • Sedinta din data de 20.01.2015 la ora 13:00

    Complet: F 15
  • Amână cauza

    administrarea probelor propuse

    Incheiere de sedinta din 20.01.2015
  • Sedinta din data de 18.11.2014 la ora 13:00

    Complet: F 15
  • Încheiere

    administrarea probelor propuse

    Incheiere de sedinta din 18.11.2014
  • Sedinta din data de 17.09.2013 la ora 13:00

    Complet: F 15
  • 242 NCPC/155-1 CPC

    În temeiul art.155 indice 1 C.pr.civ suspendă judecata. Cu drept de recurs pe întreaga perioadă a suspendării. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17.09.2013

    Incheiere suspendare din 17.09.2013
  • Sedinta din data de 21.05.2013 la ora 13:00

    Complet: F 15
  • Amână cauza

    pentru a se preciza/modifica o cerere

    Incheiere de sedinta din 21.05.2013
  • Sedinta din data de 19.03.2013 la ora 13:00

    Complet: F 15
  • Amână cauza

    administrarea probelor propuse

    Incheiere de sedinta din 19.03.2013
  • Sedinta din data de 19.02.2013 la ora 13:00

    Complet: F 15
  • Amână cauza

    pentru a se cita reclamanta cu menţiunea de a se prezenta personal în vederea semnării cererii de chemare în judecată.

    Incheiere de sedinta din 19.02.2013

Flux dosar


Actualizare GRPD