S********* V*******
Recurent InculpatÎNCHEIERE Admite recursul declarat de inculpatul S********* V******* împotriva încheierii din data de 05.09.2012, pronunţată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr. 4454/91/2012. Casează în totalitate încheierea recurată, iar în rejudecare : Admite cererea de liberare provizorie formulată de inculpatul S********* V******* . Dispune punerea de îndată în libertate provizorie a inculpatului S********* V*******, dacă acesta nu este arestat în altă cauză. Desemnează ca organ de supraveghere a inculpatului, pe durata liberării provizorii , secţia de poliţie în circumscripţia căreia inculpatul îşi are domiciliul, care va întocmi un program de supraveghere. Stabileşte în sarcina inculpatului S********* V******* următoarele obligaţii: . - să nu depăşească limitele teritoriale ale judeţelor Galaţi şi Vrancea, decât cu încuviinţarea instanţei; - să se prezinte la organele de urmărire penală, respectiv la instanţa de judecată, ori de câte ori este chemat; - să se prezinte la organul de supraveghere mai sus desemnat, conform programului de supraveghere ce va fi stabilit de către acesta ,sau ori de câte ori este chemat; - să nu îşi schimbe domiciliul fără încuviinţarea instanţei; - să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme; - să nu comunice, direct sau indirect, cu ceilalţi inculpaţi, respectiv învinuiţi din cauză, precum şi cu martorii. Atrage atenţia inculpatului S********* V*******, că, în caz de încălcare – cu rea- credinţă – a obligaţiilor care îi revin, se va lua faţă de el măsura arestării preventive. Măsura dispusă va fi comunicată de îndată locului de deţinere , serviciului de paşapoarte, poliţiei de frontieră, organului de supraveghere desemnat prin prezenta şi Inspectoratului Naţional pentru Evidenţa Persoanelor. Cheltuielile judiciare avansate în recurs rămân în sarcina statului. Definitivă.