S****** J*** A***
Contestator ContestatorC******* N******** D* C** F***** C*** C** S*
Intimat IntimatRejudecând acţiunea ca urmare a casării cu trimitere şi în limitele dispuse prin decizia civilă nr. 3866/14.11.2012, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti - Secţia I-a Civilă: Admite excepţia prescripţiei în parte a dreptului material la acţiune pentru perioada 30.04.2008 - 30.05.2008. Admite în parte acţiunea formulata şi precizată de contestatoarea S****** J*** A***, în contradictoriu cu intimata COMPANIA NAŢIONALĂ DE CĂI FERATE CNCF CFR SA şi, în consecinţă: Obligă pârâta la plata către reclamantă a următoarelor drepturi salariale, ce vor fi reactualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective: - sporul pentru complexitatea muncii, în baza art.18 alin.3 din Legea nr.672/2002, în cuantum de 25%, aferent perioadei 30.05.2008 - 28.12.2010; - ajutorul material aferent sărbătorii de Crăciun din anul 2008; - salariul suplimentar pe anii 2008 şi 2009, potrivit art.32 alin.1 din Contractul Colectiv de Muncă al nivel de ramură; - sporul pentru gestionarea fondurilor comunitare, prevăzut de legea nr.490/2004, în cuantum de 75%, aferent perioadei 07.01.2009 - 31.05.2009, potrivit raportului de expertiză în specialitatea contabilitate întocmit de expert Ioan Maria; - sporul pentru gestionarea fondurilor comunitare, prevăzut de legea nr.490/2004, modificată, în cuantum de 35%, aferent perioadei 13.07.2010-27.12.2012, potrivit raportului de expertiză în specialitatea contabilitate întocmit de expert Ioan Maria; Respinge acţiunea promovată de reclamantă pentru perioada 30.04.2008 - 30.05.2008, ca fiind prescrisă. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în toate ciclurile procesuale, reprezentând onorariu avocat şi onorariu expert. Definitivă şi executorie de drept. Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 16.09.2013.
Hotarare 2231/2013 din 16.09.2013Amână pronunţarea la data de 16.09.2013.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.09.2013Admite sesizarea din oficiu şi preschimbă termenul de judecată din data de 10.09.2013 la data de 09.09.2013, pentru când se vor cita părţile.
Incheiere de sedinta din 14.08.2013Lipsă procedură
Incheiere de sedinta din 21.06.2013studiu expertiză
Incheiere de sedinta din 24.05.2013administrarea probelor încuviinţate
Incheiere de sedinta din 25.03.2013administrarea probelor încuviinţate părţilor
Admite cererea de abţinere. Dispune înaintarea cauzei la serviciul Registratură în vederea repartizării aleatorii. Fără cale de atac.