H****** I*** A****
InculpatÎn baza art. 87 alin.1 din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplicarea art. 320 indice 1 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul -H****** I*** A****- la pedeapsa închisorii de 8 luni, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autoturism pe drumul public având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală. Se aplică inculpatului dispoziţiile art. 71,64 lit. a teza II, b Cod penal. În baza art. 81, 82 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o durată de 2 ani şi 8 luni. Pune în vedere inculpatului dispoziţiile art. 83 Cod penal. Se aplică prevederile art. 71 al.5 Cod penal. Obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către Stat în sumă de 400 lei. Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunţare. Pronunţată azi 4.02.2013 în şedinţă publică.
Hotarare 18/2013 din 04.02.2013Termen la data de 04.02.2013, sala 10, ora 8.30, Completul C1 familie. Respinge cererea de strigarea cauzei la orele 14.30 formulată de av. Suciu Cristian şi Suciu Ovidiu, Admite cererea de amânare,date fiind motivele invocate.