P**** C*********
PetentAdmite cererea de reabilitare. Dispune reabilitarea petentului din executarea pedepsei de 3 ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin s.p. nr.68/1997 a Tribunalului Dolj. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu recurs. Pronunţată în şedinţa publică, azi 12.09.2012.
pentru a se înainta adresă către Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj – cu menţiunea de a înainta dovada achitării cheltuielilor judiciare la care a fost obligat inculpatul prin sentinţa penală nr.68/1997 a Tribunalului Dolj .
pentru a se fsace dovada cheltuielilor de judecată, urmează a se acorda un nou termen
pentru a se face dovada cheltuielilor judiciare către stat precum şi a despăgubirile civile, instanţa urmează a amâna cauzaşi a acorda un termen în acest sens la data de 20 iunie 2012.
faţă de cererea formulată de către petentul P**** C********* prin care sollicită un termen în vederea angajării unui apărător, instanţa urmează a încuviinţa cerereA şi a acorda un nou termen. Deasemenea se va ataşa srentinţa penală nr.68/1997 a Tribunalului Dolj