S********* L**** D** I********* ,***** C*****
ReclamantS***** G********* ,***** I*****
PârâtAdmite cererea de investire cu formulă executorie depusă de reclamantul Sindicatul Liber din Învăţământ "Zona Ciuc"
Incheiere de sedinta din 23.04.2013Admite acţiunea civilă formulată de către SINDICATUL LIBER DIN ÎNVĂŢĂMÂNT „ZONA CIUC”, în reprezentarea intereselor membrilor de sindicat cuprinşi în anexa cererii de chemare în judecată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, filele 8 - 9 de la dosarul cauzei, în contradictoriu cu pârâta Şcoala Generală „Nagy Imre”, şi în consecinţă: Obligă pârâta să calculeze şi să plătească pe seama membrilor sindicatului reclamant – cadre didactice, începând cu data de 1 aprilie 2009 şi până la data de 31 decembrie 2009, diferenţa dintre drepturile salariale cuvenite şi neacordate în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea O.G. nr.15/2008 şi cele efectiv încasate de către aceştia. Obligă pârâta să calculeze şi să plătească pe seama membrilor sindicatului reclamant – cadre didactice, începând cu data de 1 ianuarie 2010 şi până la data de 31.12. 2010, respectiv pentru perioada 1 ianuarie 2011 – 13 mai 2011, diferenţa dintre drepturile salariale cuvenite şi neacordate în conformitate cu prevederile Legii nr. 330/2009 şi ale Legii nr. 285/2010 coroborate cu prevederile Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea O.G. nr.15/2008, şi cele efectiv încasate de către aceştia. Obligă pârâta să actualizeze aceste drepturi salariale cu indicele de inflaţie, calculate până la data plăţii efective. Definitivă şi executorie. Cu drept de recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică din data de 28.02.2013.
Hotarare 737/2013 din 28.02.2013Pt. ca pârâta să depună întâmpinare
Incheiere de sedinta din 31.01.2013