C****** M*****
InculpatM******** T***
Parte vătămatăS******** J******* D* A******** B*******
Parte civilăS******* J******* D* U****** M******** B*******
Parte civilăÎn baza art. 396 al 2 C. pr. penală raportat la art. 5 Cod penal condamnă pe inculpatul C****** M*****, cu date de stare civilă, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 193 alin.2. Cod penal, la pedeapsa amenzii în cuantum de 3000 lei reprezentând contravaloarea a 300 zile-amendă. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.63 Cod penal privind înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii în caz de neplată cu rea credinţă. În baza art. 67 al. 1 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 lit. n în sensul că interzice inculpatului pe o perioadă de 3 ani dreptul de a se apropia de partea civilă, Moşneguţu Ticu. Admite acţiunea civilă formulată de Spitalul Judeţean Mavromati Botoşani şi obligă inculpatul să-i plătească acestuia suma de 1051 lei reprezentând cheltuieli cu spitalizarea părţii civile Moşneguţu Ticu în perioada 30.10.2011-04.11.2011 şi suma de 2042 lei reprezentând cheltuieli cu spitalizarea părţii civile Moşneguţu Ticu în perioada 07.05.2012-16.05.2012. Admite acţiunea civilă formulată de S******** J******* D* A******** B******* şi obligă inculpatul să-i plătească acestuia suma de 364 lei reprezentând cheltuieli cu transportul şi asistenţa sanitară a părţii civile Moşneguţu Ticu în data de 30.10.2011. Admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Moşneguţu Ticu şi obligă inculpatul să-i plătească acestuia suma de 5000 lei, daune materiale şi suma de 5000 lei, daune morale. În temeiul art. 274 alin.1 Cod procedură penală, obligă inculpatul să plătească statului suma de 840 lei, reprezentând cheltuieli judiciare. În temeiul art. 276 C. pr. pen. obligă inculpatul să plătească părţii civile Moşneguţu Ticu suma de 2000 lei, cheltuieli judiciare (onorariu avocat). Cu apel în termen 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 15.10.2014.
Hotarare 504/2014 din 15.10.2014Amână judecarea cauzei pentru data de 15.10.2014, termen luat în cunoştinţă de părţi şi pentru care: - se va solicita I.P.J. Botoşani, fişa cazierului judiciar pentru inculpat. - se va cita martorul din lucrări Ursache Radu, cu mandat de aducere, cu menţiunea ca mandatul să fie adus la îndeplinire efectiv, prin însoţirea acestuia la instanţă. Pronunţată în şedinţă publică la data de 24 septembrie 2014.
Incheiere de sedinta din 24.09.2014- având în vedere lipsa apărătorului părţii civie. - se va cita cu mandat de aducere, martoruldin lucrări.
Incheiere de sedinta din 10.09.2014Amână judecata cauzei la data de 10.09.2014, dată pentru care se vor cita martorii lipsă cu menţiunea " sub sancţiunea amenzii în sumă de 1.000 lei, în caz ne neprezentare. Se va pronunţa cu privire la cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei.
Incheiere de sedinta din 11.06.2014Încuviinţeahză proba cu martorul Văcăreanu Cristi din comuna Havârna, sat Tătărăşeni, jud. Botoşani, solicitată de inculpat. Amână judecata cauzei la data de 11 iunie 2014, dată pentru care părţile au termenul în cunoştinţă. se vor cita martorii propuşi de partea civilă în dovedirea laturii civile.
Incheiere de sedinta din 14.05.2014Constatând încetarea activităţii domnului judecător Ilău Mihai - prin pensionare şi desfiinţarea completului de judecată C-2, condus de acesta, cauza a fost repartizată ciclic completului C-3. Amână judecata cauzei la data de 14 mai 2014, dată pentru care se va cita inculpatul cu mandat de aducere. -se va solicita fişa de cazier judiciar a inculpatuluui.
Incheiere de sedinta din 09.04.2014Având în vedere lipsa apărătorului părţii civile Moşneguţu Ticu, Amână judecata cauzei la data de 09 aprilie 2014, dată pentru care inculpatul ia termenul în cunoştinţă şi pentru care se va reveni cu adresă la Biroul de Asistenţă juridică Dorohoi să desemneze un apărător din oficiu pentru inculpat; - martorii propuşi de partea vătămată Moşneguţu Ticu au termenul în cunoştinţă şi să pune în vedere acestora să se prezinte fără a mai fi citaţi.
Incheiere de sedinta din 12.03.2014Amână judecata cauzei la data de 12 martie 2014, dată pentru care inculpatul ia termenul în cunoştinţă şi pentru care se va reveni cu adresă la Biroul de Asistenţă juridică Dorohoi să desemneze un apărător din oficiu pentru inculpat. se vor cita martorii propuşi de partea vătămată.
Incheiere de sedinta din 29.01.2014Amână judecarea cauzei pentru data de 29 ianuarie 2014, termen luat în cunoştinţă de partea vătămată personal şi prin apărător ales. - se va reitera procedura de citare cu inculpatul inclusiv cu mandat de aducere, - se va solicita Serviciului de Asistenţă Juridică Dorohoi să desemneze un apărător din oficiu pentru inculpat. - se va pune în discuţia părţilor schimbarea încadrării juridice a infracţiunii săvârşită de inculpat din art. 180 alin.2 Cod penal în art. 182 Cod penal , Pronunţată în şedinţă publică la data de 04 decembrie 2013.
Incheiere de sedinta din 04.12.2013Amână judecata cauzei la data de 04 decembrie 2013, dată pentru care se va reveni cu adresă I.M.L . Iaşi să efectueze şi să înainteze la dosarul cauzei raportul de expertiză medico-legal.
Incheiere de sedinta din 30.10.2013Amână judecata cauzei la data de 30 octombrie 2013, dată pentru care se va comunica I.M.L . Iaşi concluziile Clinicii Optaprof Dorin Chisăliţă Iaşi.
Incheiere de sedinta din 18.09.2013Amână judecata cauzei la data de 18 septembrie 2013, dată pentru care părţile au termenul în cunoştinţă. se pune în vedere părţii civile Moşneguţu Ticu să efectueze un consul oftalmologic, având în vedere răspunsul formulat de I.M.L. Botoşani.
Incheiere de sedinta din 05.06.2013se va face adresă I.M.L. Iaşi să efectueze o expertiză medico-legală.
Incheiere de sedinta din 08.05.2013se înmânează părţii vătămate o xerocopie după raportul de expertiză medico-legală pentru ca apărătorul acesteia să ia cunoştinţă de conţinutul acestuia.
Incheiere de sedinta din 17.04.2013se va reveni cu adresă la S.M.L.Botoşani, să ne înainteze raportul de expertiză medico-legală
Incheiere de sedinta din 20.03.2013se va reveni cu adresă la S.M.L.Botoşani, să ne înainteze raportul de expertiză medico-legală.
Incheiere de sedinta din 20.02.2013se pune în vedere apărătorului părţii vătămate să depună la dosar obiectivele expertizei, pentru a se comunica S.M.L. Botoşani, urmând ca partea vătămată să se prezinte în vederea expertizării.
Incheiere de sedinta din 23.01.2013termen luat în cunoştinţă în conformitate cu dispoziţiile art.291 Cod procedură penală şi pentru care: - se va reveni cu adresă la S.M.L. Botoşani şi li se va pune în vedere să efectueze expertiza dispusă în cauză, ţinând cont de obiectivele formulate de apărătorul părţii civile şi de înscrisurile înaintate la termenul anterior. Pronunţată în şedinţă publică la data de 21.11.2012.
termen luat în cunoştinţă în conformitate cu dispoziţiile art.291 Cod procedură penală şi pentru care: - se va face adresă la S.M.L. Botoşani şi li se va pune în vedere să efectueze expertiza dispusă în cauză, ţinând cont de obiectivele formulate de apărătorul părţii civile şi de înscrisurile ce se vor ataşa la adresă. Pronunţată în şedinţă publică la data de 03.10.2012.
Amână judecarea cauzei pentru data de 03 octombrie 2012, pentru când; - se va reitera procedura de citare cu inculpatul, inclusiv prin afişare la uşa Consiliului Local al locului săvârşirii faptei şi cu mandata de aducere - partea vătămată civilă a luat termenul în cunoştinţă personal şi prin apărător ales, Pronunţată în şedinţă publică la data de 20 iunie 2012.
Amână judecarea cauzei pentru data de 20 iunie 2012, pentru când; - inculpatul a luat personal termenul în cunoştinţă ; - partea vătămată civilă a luat termenul în cunoştinţă personal şi prin apărător ales, - se vor solicita relaţii de la Spitalul Judeţean Mavromati Secţia Chirurgie în legătură cu perioada de internare a părţii vătămate civile , după care se va pune în discuţie schimbarea încadrării juridice a faptei comisă de către inculpat. Pronunţată în şedinţă publică la data de 16 mai 2012.