U****** S******* S**
DebitorÎn baza art.131 din Legea nr.85/2006 închide procedura insolvenţei împotriva debitorului. Radiază societatea debitoare din Registrul Comerţului Bucureşti. În baza art.135 din Legea nr. 85/2006 sentinţa de închidere a procedurii va fi notificată DIRECŢIEI GENERALE REGIONALE A FINANŢELOR PUBLICE Bucureşti şi OFICIULUI REGISTRULUI COMERŢULUI Bucureşti de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pentru efectuarea menţiunii. Aprobă plata către lichidatorul judiciar Cris Consult SPRL a sumei de 5000 lei, reprezentând remuneraţie şi 360 lei cheltuieli de procedură, precum şi decontarea cheltuielilor de arhivare în limita standardului de cost aprobat de UNPIR din fondul prevăzut la art. 4 alin. 4 din Legea nr. 85/2006. Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare . Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10.07.2020.
Hotarare 2090/2020 din 10.07.2020Suspendat de drept în baza art.42 alin.6 din Decretul Presedintelui României nr.195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, pe toată perioada stării de urgenţă.
Rezolutie din 10.04.2020Având în vedere că prin hotărârea Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Tribunalului Bucureşti din data de 21.01.2020 s-a dispus suspendarea activităţii pe o durată nedeterminată şi amânarea dosarelor aflate pe rolul completelor de judecată, cu excepţia cauzelor urgente, amâna cauza şi acordă termen.
Incheiere de sedinta din 28.02.2020pune în vedere lichidatorului judiciar să procedeze la preluare şi arhivarea documentelor debitorului în conformitate cu disp. art. 35 alin. 4 din Legea nr. 82/1991 şi art. 18 alin. 1 şi 4 din Legea nr. 16/1996. Pentru citarea prin BPI pentru discutarea propunerii de închidere
Incheiere de sedinta din 06.12.2019Prin încheierea de şedinţă din data de 08.10.2019 s-a admis declaraţia de abţinere, iar dosarul a fost repartizat aleatoriu c18, având termen pentru continuarea procedurii la data de 06.12.2019.
Incheiere de sedinta din 14.10.2019pune în vedere lichidatorului judiciar să analizeze ?ansele de recuperare a creanţei, prin raportare la masa credală din dosarul 45844/3/2012, şi să indice dacă a analizat îndeplinirea condi?iilor legale pentru compensare a creanţelor
Incheiere de sedinta din 11.10.2019Admite declaraţia de abţinere formulată de d-na judecător Ghindar Lidia Daniela. Dispune trimiterea dosarului Serviciului Registratură în vederea repartizării aleatorii. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică azi 08.10.2019.
Incheiere finala dezinvestire din 08.10.2019Pentru recuperarea creanţelor.
Incheiere de sedinta din 13.05.2019Pentru recuperarea creanţelor şi continuarea procedurii.
Incheiere de sedinta din 28.01.2019În vederea continuării procedurii şi recuperarea creanţelor
Incheiere de sedinta din 08.10.2018În vederea continuării procedurii şi recuperării creanţelor.
Incheiere de sedinta din 16.04.2018În vederea continuării procedurii şi recuperării creanţelor.
Incheiere de sedinta din 15.01.2018În vederea continuării procedurii şi recuperării creanţelor.
Incheiere de sedinta din 02.10.2017În vederea continuării procedurii şi recuperării creanţelor.
Incheiere de sedinta din 20.03.2017În vederea continuării procedurii şi recuperării creanţelor.
Incheiere de sedinta din 21.11.2016În vederea continuării procedurii şi recuperării creanţelor.
Incheiere de sedinta din 12.09.2016În vederea continuării procedurii şi recuperării creanţelor.
Incheiere de sedinta din 04.04.2016În vederea continuării procedurii şi recuperării creanţelor
Incheiere de sedinta din 11.01.2016pentru continuarea procedurii, în vederea recuperării creanţelor
Incheiere de sedinta din 12.10.2015Pentru continuarea procedurii şi recuperarea creanţelor
Incheiere de sedinta din 11.05.2015Pentru continuarea procedurii şi recuperarea creanţelor
Incheiere de sedinta din 09.02.2015Pentru continuarea procedurii şi recuperarea creanţelor
Incheiere de sedinta din 13.10.2014Pentru continuarea procedurii şi recuperarea creanţelor
Incheiere de sedinta din 05.05.2014Pentru continuarea procedurii şi recuperarea creanţelor
Incheiere de sedinta din 03.02.2014Pentru continuarea procedurii , în vederea convocării Adunării creditorilor
Incheiere de sedinta din 28.10.2013Pentru continuarea procedurii , în vederea convocării Adunării creditorilor cu ordinea de zi exprimarea unui punct de vedere cu privire la incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 138 din lege
Incheiere de sedinta din 13.05.2013pentru continuarea procedurii, întocmirea tabelului definitiv şi depunerea raportului prevăzut de art. 59 din lege
Incheiere de sedinta din 11.02.2013Dosar nr.45845/3/2012 ÎNCHEIERE Admite cererea debitorului SC U****** S******* S**. În temeiul art.107 alin 1 rap. la art. 32 alin.1 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenţei, dispune intrarea în faliment prin procedura simplificată a debitorului. În temeiul art.107 alin.2 din lege ridică dreptul de administrare al debitorului şi dispune dizolvarea societăţii debitoare. Dă dispoziţie tuturor băncilor la care debitorul are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără un ordin al judecătorului sindic sau al lichidatorului, obligaţia de înştiinţare a băncilor revenindu-i lichidatorului. Dispune sigilarea bunurilor din averea debitorului, în sarcina lichidatorului judiciar. Stabileşte termen de maxim 10 zile de la data notificării deschiderii procedurii falimentului de predare a gestiunii averii de la debitor către lichidator, împreună cu lista actelor şi operaţiunilor efectuate până la deschiderea procedurii. Dispune întocmirea şi predarea către lichidator, în termen de maxim 10 zile de la intrarea în faliment, a unei liste cuprinzând numele şi adresele creditorilor şi toate creanţele acestora, cu indicarea celor născute după data introducerii cererii de deschidere a procedurii. Fixează următoarele termene limită: a) termenul limită de depunere, de către creditori, a opoziţiilor la sentinţa de deschidere a procedurii - 10 zile de la notificare, precum ; b) termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor asupra averii debitorului 14.01.2013; c) termenul de verificare a creanţelor, de întocmire, afişare şi comunicare a tabelului preliminar de creanţe 21.01.2013; d) termenul de definitivare a tabelului creanţelor 04.02.2013;e) data primei şedinţe a adunării generale a creditorilor 24.01.2013. Numeşte lichidator la solicitarea debitorului pe CRIS CONSULT IPURL care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 25 din lege, cu o remuneraţie de 2.500 lei din averea debitorului. Pune în vedere lichidatorului prevederile art.252 din Legea nr.31/1990, republicată şi dispune îndeplinirea formalităţilor privind menţionarea la registrul comerţului a reprezentanţilor permanenţi ai săi. În temeiul art.109 alin.1 din lege, dispune ca lichidatorul să trimită o notificare, în condiţiile art. 61 alin.3 din lege, privind intrarea debitorului în procedura falimentului prin procedura simplificată, ridicarea dreptului de administrare şi dizolvarea acestuia, tuturor creditorilor menţionaţi în lista depusă de debitor în conformitate cu art.35 rap. la art.28 alin 1 lit. c), debitorului şi oficiului registrului comerţului sau, după caz, registrului societăţilor agricole ori registrului asociaţiilor şi fundaţiilor în care debitorul este înmatriculat, pentru efectuarea menţiunii, instanţelor judecătoreşti în a căror jurisdicţie se află sediul declarat la registrul comerţului, şi tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi, în vederea aplicării prevederilor art.36 din lege. Pune în vedere lichidatorului să întocmească un raport de activitate amănunţit, în sensul art.59 alin 1din lege şi să-l depună la dosarul cauzei în termen de 60 de zile de la desemnare. Pune în vedere lichidatorului judiciar să ia măsuri de arhivare a documentelor contabile ale societăţii debitoare în conformitate cu dispoziţiile Legii 16/1996 , respectiv gruparea pe unităţi arhivistice, păstrarea şi inventarierea pe durata procedurii reorganizării şi lichidării judiciare , iar ulterior de selecţionare şi întocmire a procesului verbal prevăzut de art.11 din lege , predarea documentelor conform art.18 şi 18 ind.1 cu încunoştinţarea direcţiilor judeţene ale Arhivelor Naţionale asupra măsurilor dispus. În temeiul art.4 din lege dispune deschiderea de către debitor a unui cont la o unitate bancară din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii; în caz de neîndeplinire a atribuţiei, contul va fi deschis de către lichidator. Eventualele disponibilităţi băneşti vor fi păstrate într-un cont special de depozit bancar. Fixează termen pentru continuarea procedurii la 11.02.2013 C.1, ora 09.00 Definitivă şi executorie. Cu recurs, în termen de 7 zile de la comunicare. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, azi 03.12.2012. PREŞEDINTE,