E***** D**** M*****
Apelant InculpatD***** I*******
Intimat Parte vătămatăCondamnă pe inculpatul E***** D**** M***** la o pedeapsă de 12 (doisprezece) ani închisoare si pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a tz.II, b C.pen pe o durată de 3 (trei) ani după executarea pedepsei principale pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat prev. de art. 174 al. 1 – 175 al. 1 lit. i C.pen si cu aplicarea art. 320 ind. 1 C.pr.pen. Conform art. 71 C.pen aplică inculpatului E***** D**** M***** pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a tz.II, b C.pen. Conform art. 350 C.pr.pen menţine starea de arest a inculpatului iar potrivit art. 88 C.pen deduce din pedeapsa aplicată acestuia perioada reţinerii si arestării preventive de la 10.04.2012 la zi. Constată că partea civilă D***** I******* nu s-a constituit parte civilă in cauză. Conf. art. 7 al. 1 din Legea 76/2008 dispune prelevarea probelor biologice de la inculpatul E***** D**** M***** in vederea introducerii profilelor genetice in Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare (S.N.D.G.J). Conform art. 5 al. 5 din Legea 76/2008 se aduce la cunoştinţa inculpatului E***** D**** M***** că profilele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea si stocarea in S.N.D.G.J a profilului genetic. Conform art. 189-191 C.p.p va fi obligat inculpatul la plata sumei de 1500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Suma de 400 lei reprezentând onorariul pentru avocatul desemnat din oficiu către Baroul Galaţi (faza de urmărire penală si faza de judecată) va fi suportată din fondul M.J.L.C.
Amana pronuntarea asupra cauzei la data de 10.10.2012.
În conformitate cu art.3002 C.pr.pen. coroborat cu art.160b C.pr.pen. constată ca fiind legală şi temeinică măsura arestării preventive privind pe inculpatul E***** D**** M*****, măsură pe care o menţine. Cu drept de recurs în termen de 24 ore de la comunicare. Având in vedere lipsa părţii vătămate;
În conformitate cu art.3002 C.pr.pen. coroborat cu art.160b C.pr.pen. constată ca fiind legală şi temeinică măsura arestării preventive privind pe inculpatul E***** D**** M*****, măsură pe care o menţine. Cu drept de recurs în termen de 24 ore de la comunicare.
pentru lipsa de procedura cu partea civilă amână judecarea cauzei la data de 14.09.2012 Amână pronunţarea asupra stării de arest la data de 20.07.2012
Constată ca fiind legală şi temeinică măsura arestării preventive a inculpatului E***** D**** M*****, măsură pe care o menţine.